Dacia, subminată chiar de către Renault. Francezii vând Twingo mai ieftin decât Loganul!
Începând cu 1 iulie, modelul de clasă mică Renault Twingo beneficiază de o super-ofertă de vânzare în Franţa, prin care preţul standard este redus cu 31%, ajungând la suma de 6.990 de euro, în timp ce Dacia Logan poate fi achiziţionată de la 7.600 de euro, informează money.ro.
În presa auto din Hexagon, s-a insinuat că Renault ar încerca să câştige terenul pierdut pe piaţa auto franceză, unde principalul constructor de automobile al ţării pierde teren de la un an la altul.
Reducerea substanţială de care beneficiază Twingo este condiţionată de casarea unui automobil mai vechi de opt ani, o versiune franceză a programului Rabla, cu precizarea că nu statul finanţează proiectul ci chiar producătorul, Renault.
Tot ca parte a acestei strategii de creştere a brandului, Renault a mai oferit în ultima vreme reduceri de până la 45% pentru Symbol şi Clio III.