Dan Andronic, audiat la DNA pentru acte de corpupție în campania electorală din 2009
Jurnalistul Dan Andronic a fost audiat de procurorii anticorupţie în dosarul în care este urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, transmite romaniatv.net. În același dosar mai sunt anchetate Elena Udrea și Ioana Băsescu.
”Sunt acte procedurale pe un dosar mai vechi”, a spus Dan Andronic, la sosirea la sediul DNA. "La data de 22 septembrie 2016, în cadrul actelor de urmărire penală efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la plata unor servicii prestate în campania electorală din anul 2009 din bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni, suspectul Andronic Dan-Cătălin, în depoziția luată sub jurământ, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a unora dintre persoanele inculpate", se precizează într-un comunicat al DNA.
E acuzat de afirmații mincinoase
Andronic este acuzat că a făcut afirmații mincinoase cu privire la semnificația sumelor de bani încasate de societatea D.A. Communication Media SRL, la care era asociat, de la firmele administrate de inculpatul Giovanni-Mario Francesco. El ar fi încercat, în acest mod, să acrediteze ideea că persoanele inculpate nu au participat la săvârșirea faptelor de care erau acuzate și că sumele nu au nicio legătură cu consultanța politică pe care a prestat-o în timpul campaniei electorale.
Procurorii DNA au dispus, în septembrie 2016, efectuarea urmăririi penale față de mai multe persoane, printre care Elena Udrea, Ioana Băsescu, Gheorghe Nastasia și Giovanni-Mario Francesco, într-un dosar privind fapte de corupție săvârșite în legătură cu campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2009.