Dan Condrea a murit degeaba? Date incredibile despre dezinfectanţi

23 august 2016 12:15   Național
Ultima actualizare:

Presiunea mediatică asupra lui Dan Condrea l-a împins să se sinucidă. Cel puțin asta reiese din raportul anchetatorilor, care arată că bărbatul a intrat voit în copacul de pe marginea drumului. La două luni de la teribilul incident, aflăm că dezinfectanții Hexi Pharma nu erau atât de diluați cum s-a spus inițial.

Procurorii Parchetului instanţei supreme au primit în dosarul Hexi Pharma raportul Institutului Cantacuzino şi alte rapoarte de expertiză, inclusiv de la un laborator din străinătate.

Doi documente rezultă că unii dezinfectanţi ai firmei erau diluaţi fără a depăşi limita legală, au declarat surse judiciare, citate de news.ro.

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, astăzi, că s-au finalizat primele teste de eficienţă pe unul dintre loturile dezinfectanţilor Hexi Pharma şi că urmează să se facă alte teste la un alt lot.

Acesta a mai precizat că se ia în calcul ca testele să se facă şi la institute din străinătate.

"S-a finalizat efectuarea testelor de eficiență pe unul dintre loturile care au fost supuse analizei. Urmează alte teste de eficiență, pe un alt lot. Pregătim teste care să fie efectuate la institute din străinatate. Este o procedură mai complicată, care este în curs. Rezultatele testelor de eficiență sunt de ambele tipuri, și negative, și pozitive. Doar în final se va putea stabili în ce măsura ele sunt relevante", a declarat procurorul general, Augustin Lazăr.

Expertiza trimisă în Cehia

Surse judiciare, citate de news.ro, spun că anchetatorii vor trimite expertiza primită de la Institutul Cantacuzino în Cehia, pentru testul de conformitate.

Sursele citate au precizat că rapoartele de expertiză conţin informaţii atât despre teste conforme, cât şi despre teste care arată o diluare mare a produselor Hexi Pharma.

În ancheta din dosarul Hexi Pharma, procurorii au dispus să fie ridicate documente de la 300 de spitale. Directorul Hexi Pharma, Flori Dinu, este acuzată de procurori de 128 de infracţiuni de înşelăciune şi de participare improprie la zădărnicirea combaterii bolilor.

În 12 mai, Ministerul Sănătăţii a recomandat suspendarea folosirii produselor Hexi Pharma, orice utilizare după această dată fiind făcută pe răspunderea managementului spitalelor.

Speriat că va fi arestat, chiar cu o zi înainte să ajungă în fața procurorilor DNA, Dan Condrea s-a sinucis. A intrat cu mașina într-un copac de pe marginea șoselei cu viteză mare.  

Mai multe