Daniel Tudorache, pus sub control judiciar. De ce este acuzat fostul primar de la Sectorul 1

21 noiembrie 2020 9:42   Național
Ultima actualizare:

Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a fost pus sub control judiciar sub cauţiune, după ce a fost audiat timp 12 ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acuzaţiile vizează infracţiuni asimilate corupţiei şi spălare de bani, fiind vorba despre dosarul privind achiziţia de tablete şi un altul, referitor la fapte din perioada 2006-2007.

Daniel Tudorache a fost audiat la DNA timp ce mai multe ore, fiind vorba despre două dosare, din care unul se referă la fapte din perioada 2006-2007, a declarat, sâmbătă dimineaţă, avocatul care îl reprezintă pe fostul primar.

"Este vorba despre două dosare, unul vizează achiziţiile de tablete, care din punctul nostru de vedere au fost complet legale, în celălalt sunt aşa-zise fapte foarte vechi, de undeva din anii 2006-2007. Este absolut imposibil să-ţi aminteşti ce ai făcut acum 12-14 ani. De aceea, probabil că vom produce şi noi probe în zilele următoare şi eu cred că vom clarifica dacă nu sută la sută, cel puţin 99% din chestiunile aflate în discuţuie", a afirmat avocatul, conform News.ro.

El a spus că Tudorache a fost audiat timp de 12 ore, iar acuzaţiile vizează infracţiuni asimilate corupţiei şi spălare de bani, iar procurorii au dispus măsura controlului judiciar sub cauţiune faţă de Tudorache. Măsura va fi contestată, a adăugat avocatul.

Potrivit sursei citate, la DNA a fost audiată şi fosta soţie a lui Tudorache şi încă o persoană.

Cauțiune de un milion de euro pentru Daniel Tudorache

Procurorii anticorupţie au stabilit o cauţiune de 1 milion de euro în cazul lui Daniel Tudorache, iar în cazul fostei soţii au instituit o cauţiune de 200.000 de euro.

Joi, procurorii DNA au făcut percheziţii la mai multe adrese din Capitală şi judeţul Ilfov "în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei, presupus săvârşite în cursul anului 2020 şi anterior”.

DNA arăta că procurorii secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie fac cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei, presupus săvârşite în cursul anului 2020 şi anterior.

Daniel Tudorache a precizat, la vremea respectivă, că percheziţiile au venit în urma mai multor sesizări făcute de Clotilde Armand împotriva sa şi anume achiziţia de tablete în Sectorul 1. "Nu am fost «ridicat», «dus la audieri», «reţinut» sau subiect al vreunei alte acţiuni spectaculoase şi nici nu mi s-a adus la cunoştinţă ca aş avea calitatea de “suspect” sau «inculpat» în vreun dosar”, scria social-democratul pe Facebook.

Mai multe