Datele recensământului ies la lumină! Care este populaţia reală a României

24 august 2012 9:47   Național
Ultima actualizare:

Potrivit datelor comunicate azi-dimineaţă de INS, la nivelul României, populaţia stabilă este de 19.043.767 persoane, din care 9.764.011 persoane sunt femei.

„Datele preliminare (ca şi cele provizorii) ale recensământului s-au obţinut prin prelucrarea principalilor indicatori statistici incluşi în tabelele centralizatoare, întocmite de către recenzori după perioada de colectare a datelor, pentru cele 105.500 de sectoare de recensământ“, arată într-un comunicat Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Adevărul.

- Gospodăriile populaţiei: 7,1 milioane (7.086.394) gospodării- Locuinţe convenţionale: 8,5 milioane (8.450.942) locuinţe- Clădiri: 5,1 milioane (5.117.777) clădiri, din care 5.104.662 clădiri cu locuinţe- Populaţia feminină este majoritară; ea reprezintă 51,3% din populaţia stabilă preliminară.- Mai mult de jumătate dintre bărbaţi (51,8%) şi dintre femei (53,7%) locuiesc în municipii şi oraşe.- La nivelul întregii ţări, densitatea populaţiei este de 79,9 locuitori pe kmp.Judeţele cel mai dens populate sunt: Ilfov (230,1 loc/kmp), Prahova (156,0 loc/kmp), Iaşi (132,1 loc/kmp), Dâmboviţa (123,8 loc/kmp), Galaţi (113,6 loc/kmp), Cluj (98,8 loc/kmp), Braşov (94,2 loc/kmp), Constanţa (89,2 loc/kmp).Densităţile cele mai scăzute s-au înregistrat în judeţele: Tulcea (23,7 loc/kmp), Caraş-Severin (32,2 loc/kmp), Harghita (45,9 loc/kmp), Mehedinţi (51,6 loc/kmp) Bistriţa-Năsăud (51,9 loc/kmp), Arad (52,8 loc/kmp), Alba (52,4 loc/kmp) şi Covasna (55,6 loc/kmp).

Potrivit INS, împărţirea populaţiei după limba maternă este următoarea:- Română    17.263.561 (90,6%)- Maghiară    1.268.444 (6,7%)- Romani    247.058 (1,3%)- Ucraineană    49.547 (0,3%)- Germană    27.019 (0,1%)- Turcă    26.179 (0,1%)- Tătară    18.143 (0,1%)- Rusă    18.971 (0,1%)- Altă limbă maternă    73.169 (0,4%)- Limbă maternă nedeclarată 51.676 (0,3%)

Structura populaţiei stabile după religia declarată la recensământ arată că:- 85,9% dintre persoane sunt de religie ortodoxă- 4,6% s-au declarat de religie romano-catolică- 3,2% de religie reformată- 1,9% penticostală.** Ponderi între 0,5% - 0,8% au înregistrat următoarele religii: greco-catolică (0,8%), baptistă (0,6%) şi adventistă de ziua a şaptea (0,5%).** Persoanele de altă religie decât cele prezentate mai sus reprezintă 1,8%.** S-au declarat „fără religie“ 23.900 de persoane, care reprezintă 0,1% din totalul populaţiei stabile preliminare; aproximativ aceeaşi pondere deţin şi ateii, numărul lor fiind de 21.200 de persoane.** Numărul persoanelor pentru care nu a fost înregistrată religia (nu au dorit să o declare sau nu erau prezente la momentul interviului) a fost de 84.800 de persoane, reprezentând 0,5% din populaţia stabilă preliminară a ţării, a mai comunicat INS.

Mai multe