Datornicii la bănci, încă o victorie pe legea «credit contra casă»

5 aprilie 2016 21:27   Național
Ultima actualizare:

Mult a fost, puţin a mai rămas. Poate a doua oară e cu noroc. La aproape un an de când au început dezbaterile, cea mai controversată lege din România ultimilor ani e la un pas să fie adoptată de Parlament.

Forma în care legea ”Casă contra credit” a ieşit marți (5 aprilie) de la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor încearcă să mulţumească pe toată lumea. Concret, „darea în plată”, legea care permite unei persoane care a făcut un credit să scape de datorii dacă cedează apartamentul sau casa, a suferit câteva modicări. Membrii Comisiei Juridice au decis, marți, ca programul ”Prima Casă” să fie exclus din lege, aceasta fiind una dintre principalele doleanţe ale bancherilor.

De asemenea, parlamentarii au votat şi pentru majorarea plafonului la 250.000 €, de la 150.000 €, cât se votase în Senat. Dacă legea va fi votată în plenul Camerei Deputaţilor, vor putea beneficia de ea cei care au făcut împrumuturi ipotecare de până în 250.000 €, pentru achiziţionarea unei locuinţe. Tot conform deciziei de marți, vor putea veni cu cheile la bancă şi cei care şi-au luat un credit de consum pentru care au garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă. Deputaţii nu i-au uitat nici pe cei care s-au împrumutat în scopul de a-şi construi o locuinţă.

“Creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă”, se arată în amendamentul votat în unanimitate. O altă noutate o reprezintă decizia ca legea „casă contra credit” să se aplice şi celor care au fost executaţi silit sau sunt în executare silită (nu şi-au mai plătit ratele, iar banca a declanşat procedurile legale). Legea va fi discutată în plenul Camerei cel mai târziu miercurea viitoare.

Viorel Wilhelm (50 de ani): „E o lege foarte bună”

„Ar fi trebuit aplicată şi pentru «Prima Casă», că acolo e bătaie mare, sunt mulţi tineri care vor să îşi cumpere case şi trebuie să aibă şi ei o siguranţă. Într-un fel se descurcă unul cu 1.000 de lei, în alt fel altul cu 1.000 €”.

Andreea (26 de ani): „Nu e nici un ajutor. Tot pentru bănci e bine. Soluţia e să plecăm mai repede din ţară”

„Eu nu am casă şi nici nu o să îmi cumpăr vreodată. Stau la părinţi. Cu 10 milioane de le vechi salariu, cum să mă îngrop în datorii la bănci pentru următorii 30-40 de ani”.

Maria Albu (59 de ani): „E o măsură bună, dar nu suficientă. De ce să laşi omul şi fără bani şi fără casă”

„Cum au găsit soluţii să dea banii, aşa să dea soluţii şi când lucrurile merg mai greu. Dacă omul rămâne şomer, de unde să mai plătească?”.

Mai multe