De 18 ani fac concediul cu rulota, pe Valea Cerbului
Au venit, pentru o săptămână, pe Valea Cerbului. Nu sunt singuri, au sute de vecini, dar se bucură din plin de peisaje unice, aer curat şi linişte deplină. Mai au şi vizitatori: urşii, dar deja s-au obişnuit cu ei.
Pe Valeria am găsit-o plimbându-se alături de soţul ei. Lângă cei doi, un câine despre care spun că l-au adoptat după ce a venit lângă rulota lor şi nu a mai plecat.
“Am venit să stăm o săptămână, pentru concediu. Cu rulota. Soţul meu aduce aici rulota din 2000. E aer curat, frumos, natură, mâncare cumpărăm din oraş, nu prea stau să gătesc. Facem trasee, nu foarte grele. Vin o săptămână să mă simt bine. Faţă de concediile normale este mai ieftin, simţi ploaia, vântul. Eşti un pic mai apropiat de natură”.Din rulotă nu lipseşte nimic. Nici măcar televizorul.
“Din 2000 vin, muntele mă atrage foarte mult. Vin în fiecare an aici. O las şi când am concediu vin aici, e ca o casă la munte. Sunt mulţi care sunt pensionari şi vin cu lunile. Ursul vine în fiecare seară, la tomberoane, vin şi turiştii să-l vadă. Dacă nu-i faci nimic, nici el nu îţi face nimic”, povesteşte soţul Valeriei.
Valea Cerbului este renumită pentru zona de campare. De curând, autorităţile au reuşit şi să asfalteze drumul care leagă Buşteniul de această zonă. Deja, aici sunt sute de rulote, iar familii din toată ţara se mută până toamna târziu.