De aici pleacă manualele noi spre elevi

7 septembrie 2015 23:15   Național
Ultima actualizare:

Mai sunt şase zile până începe noul an şcolar. Anul trecut a fost un imens scandal: elevii din clasele mici nu au avut manuale noi în primele luni de cursuri. Reporterii Click! au verificat care este situaţia cu o săptămână înainte de a veni ”bobocii” în clase.

A fost trist pentru prichindeii de 7-8 ani, anul trecut. În prima zi de şcoală au găsit pe bănci doar câte o bombonică şi un calendar, în loc de manuale noi. Situaţia se va schimba radical în această toamnă.

În depozitele de manuale şcolare se lucrează de mama focului: se descarcă, se sortează, se distribuie cărţi care miros puternic a cerneală. Cele mai aşteptate sunt cărţile pentru ”bobocii” din clasele întâi şi a doua care vor primi manuale noi, altfel concepute. Conţinutul este modificat pentru vremurile în care ne aflăm, manualele sunt împărţite în două volume, câte unul pentru fiecare semestru, astfel încât ghiozdanul să fie cât mai uşor.

Fiecare manual are la sfârşit o copie în format digital (un CD) unde copilul va găsi personaje de desene animate care îl vor conduce în fiecare capitol al cărţii. ”Aici sunt aduse manualele pentru elevii din Bucureşti, care sunt cât în şapte judeţe. Acum, au venit Abecedarele noi pentru clasa întâi. Uitaţi ce frumoase sunt şi miros încă a cerneală. Vin direct din tipografii. Editurile le aduc la noi, iar de aici vor pleca în şcolile care au făcut din timp comezi pentru toate clasele”, ne-a explicat Gheorghe Chircă, şeful depozitului de manuale din Capitală.

Ne uităm şi noi prin depozit. Sunt zeci de mii de cărţi abia ieşite din tipar. Sunt grupate pe şcoli şi pe discipline de studii. În zilele următoare, toate şcolile vor veni să ia manualele, astfel că la 14 septembrie elevii să fie bucuroşi că le găsesc pe bănci. ”La începutul anului şcolar nu va mai fi nici un manual în depozit, toate vor ajunge la copii. Recomandăm părinţilor să nu cumpere rechizite sau diverse cărţi pentru că în prima zi de şcoală diriginţii şi învăţătorii le vor spune de ce va fi nevoie”, ne-a declarat Marian Banu, de la Inspectoratului Şcolar Bucureşti.

Liceenii primesc 55 de lei pentru cărţi

Ministerul Educaţiei vrea să le deconteze liceenilor din clasele a XI-a şi a XII-a cheltuielile cu manualele şcolare, în limita maximă de 55 de lei pentru fiecare elev. Decontarea va fi decisă prin Hotărâre de Guvern, pentru anul şcolar 2015-2016. Elevii trebuie să depună la secretariat o cerere scrisă însoţită de factura fiscală din care reies: numele elevului sau părintelui, suma achitată, numele manualului, autorii şi editura. Liceenii ar trebui să primească banii până la 15 noiembrie 2015. Până acum, aceste manuale nu erau decontate.

Click! spune

Anul şcolar 2015-2016 va avea 177 zile de cursuri. Prima zi de şcoală este luni, 14 septembrie, iar ultima va fi 17 iunie. Prima vacanţă va fi între 31 octombrie şi 8 noiembrie, pentru învăţământul primar, urmată de vacanţa de iarnă - 19 decembrie-3 ianuarie, intersemestrială între 30 ianuarie şi 7 februarie şi cea de primăvară - 23 aprilie-3 mai.

Mai multe