De ce întârzie a doua tranșă a vaccinului anti Covid-19

28 decembrie 2020 13:10   Național
Ultima actualizare:

A doua tranşă de vaccinuri anti Covid-19 care va ajunge în România întârzie o zi. Transportul nu va veni azi, 28 decembrie, ci este așteptat abia mâine. Este vorba despre peste 100.000 de doze care urmează să fie administrate în zilele următoare cadrelor medicale din linia întâi. Aceeași situație se întâlnește și în alte state europene. Iată motivele!

Livrările de vaccinuri împotriva Covid-19 în opt state membre ale Uniunii Europene întârzie din cauza unei probleme logistice la fabrica Pfizer din Belgia. Este vorba despre niște probleme tehnice ale producătorului, precizează Grupul de Comunicare Strategică, potrivit Digi24. „La acest moment, știm că vor sosi noi vaccinuri anti-COVID-19 în România, după cum urmează: în data de 29 decembrie în București, Cluj și Timișoara, iar în 30 decembrie în Brașov, Constanța, Craiova și Iași”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit transportatorului, vaccinul nu a ajuns la timp în România pentru că încă nu au fost încărcate cutiile cu vaccin. Problema este de la Pfizer-BioNTech, producătorul vaccinului care, de altfel, și-a asumat sarcina transportului în condiții speciale a serului anti-COVID până în România.

Vaccinarea împotriva COVID-19 a început în România în dimineața zilei de 27 decembrie. Primii imunizați sunt medicii și asistenții medicali din prima linie, iar primul român vaccinat a fost o asistentă de 26 de ani de la Institutul Matei Balș.

Mai multe