De ce ne-a bătut Albania. Boloni tună şi fulgeră: “N-avem c…e!”

21 iunie 2016 14:05   Național
Ultima actualizare:

Laszlo Boloni, poate cel mai bun închizător din fotbalul românesc, pune pe masa de disecţie eşecul ruşinos al echipei naţionale la Euro 2016. Tehnicianul care a câştigat titlul de campion cu Standard Liege, în Belgia, şi cu Sporting Lisabona, în Portugalia, vorbeşte fără perdea despre motivele pentru care tricolorii au ajuns la coada Europei.

Fostul internaţional oferă şi o explicaţie pentru rezultatele decente obţinute de naţionale comparabile cu România: “Ungurii au făcut meciuri modeste. Au bătut Austria, care nu e o forţă a fotbalului european, şi au scos un egal cu Islanda, având un noroc fantastic. Au, într-adevăr, vreo doi jucători buni şi or să mai aibă câţiva în următorii ani. Irlanda de Nord n-are niciun mare fotbalist şi nici Albania n-are <<vrăjitori>>. Aceste echipe au adunat mai multe puncte decât noi pentru că au caracter! Au c…e! Ceea ce noi n-avem. Iar de asta suferă românii acum”.

Pe Loţi îl enervează teribil şi superficialitatea. “Noi minţim tot timpul. Credem că o să găsim tot timpul o şmecherie. Dar şmecheria nu ţine aproape niciodată, deşi noi credem altfel. Şi, încă o dată, cum putem avea jucători de caracter? Asta trebuie clădit în timp. Şi caracterul ţi-l formează colegul de cameră, antrenorul, preşedintele, anturajul. E o discuţie mai profundă, iar noi suntem campioni mondiali la lucruri superficiale”, încheie omul care a îngenuncheat Italia, campioană mondială, acum 33 de ani.Citeşte interviul complet pe adevarul.ro!

Mai multe