De ce nu ajung autobuzele RATB la timp în stații
Traficul de coșmar face parte din viața de zi cu zi a bucureștenilor. Ei știu, ca nimeni alții, ce înseamnă să pierzi câteva ore pe zi stând blocat la semafor sau în coloane interminabile. Cu toate că îi sfătuiesc aproape zilnic pe oameni să folosească transportul în comun, autoritățile Capitalei par a neglija o problemă gravă a acestui serviciu: autobuzele, tramvaiele și troleibuzele nu au condiții pentru a ajunge la timp în stații.
Transportul în comun de suprafață e în colaps, iar reprezentanții Primăriei generale nu găsesc soluții pentru a-l face funcțional. Regia de transport în comun absoarbe tot mai mulți bani de la bugetul local pentru a se menține pe linia de plutire, iar despre dezvoltarea acestui serviciu nici nu poate fi vorba. Salariații ies în stradă pentru a-și striga disperarea, dar nimeni nu pare capabil să scoată serviciul de transport din impas. Dacă vă numărați printre cei care petrec zeci de minute în stații în așteptarea mijloacelor de transport, trebuie să știți că motivele pentru care sunteți umiliți în acest fel țin de lipsa de viziune și de coerență în administrarea Regiei de transport. Iată de ce nu ajung la timp vehiculele RATB.
Șantierele interminabile
Lucrările care se fac în dorul lelii și cele amânate peste măsură duc la supraaglomerarea marilor bulevarde. De exemplu, traficul în intersecția de la Piața Sudului este un coșmar în fiecare zi, de când șantierul pasajului rutier de aici a fost deschis. Lucrările avansează în ritm de melc, mai ales din cauză că Municipalitatea a avut probleme de finanțare. La sfârșitul anului trecut, primăria a pierdut aproape 84 de milioane de lei, bani europeni nerambursabili, fiindcă nu a fost capabilă să-i cheltuiască până la 31 decembrie.
Parcul auto subdimensionat
În acest moment, autobuzele nu ajung la timp în stații din cauză că Regia nu are suficiente vehicule funcționale pentru a le scoate pe trasee. Din cele 1.000 de autobuze Mercedes, doar 690 sunt în stare de funcționare, restul fiind trase pe dreapta pentru reparații ori înlocuiri de piese. Pentru a suplini lipsa de vehicule de pe trasee, RATB utilizează toate vehiculele de care dispune, pe parcursul unei zile, fără întrerupere. Acest lucru duce, însă, la degradarea stării generale a acestora. Deși a investit sume colosale pentru achiziționarea unor autobuze de marcă (200 de milioane de euro în 2007), Municipalitatea, prin RATB, nu e capabilă acum să asigure mentenanța și reparațiile curente ale acestor vehicule. Din datele puse la dispoziție de RATB reiese că Regia are probleme inclusiv în a repara vehiculele care au fost vandalizate de călători în cursul anului 2015. Anul trecut, valoarea pagubelor produse Regiei a fost de 934.100,34 lei, cu 24,82% mai puţin decât în anul 2014. Pagubele suferite de autobuze constau în 252 parbrize şi geamuri sparte, valoarea acestora ridicându-se la 659.502,87 lei, cu 28,07% mai puţin decât valoarea pagubelor suferite în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Lipsa benzilor dedicate
Deși există planuri pentru creare benzilor unice pentru transportul în comun, în Capitală au fost amenajate doar trei astfel de culoare cu acces prioritar: pe Splaiul Independenței (în zona Centrului Istoric), pe Calea Dorobanților (la insterscția cu strada M. Eminescu) și pe Splaiul Independenței (în zona Spitalului Universitar). Un proiect recent al Municipalității vizează crearea de benzi unice pentru RATB pe alte 37 de artere.