De ce nu deschideţi pasajul? Se circulă bară la bară
Lucrările la pod au blocat circulaţia din sudul Capitalei. Asta nu pare, însă, să reprezinte o problemă şi pentru primarul Sorin Oprescu. Deşi Pasajul Mihai Bravu este gata de câteva zile, acesta nu se grăbeşte să-l inaugureze.
Un pod banal, din sudul oraşului, pe care să circule 48.000 de maşini în fiecare zi, pare să fi devenit cea mai aşteptată lucrare din Capitală. Şi e normal să fie aşa, atât timp cât 600.000 de locuitori din cartierele Berceni-Olteniţei, Balta Albă, Pantelimon şi Colentina îl vor tranzita zilnic. Din păcate pentru ei, calvarul de pe şosea continuă. Deşi unul dintre cele două poduri supraterane paralele ale Pasajului Mihai Bravu este gata de la începutul săptămânii, stă închis. Asta în timp ce şoferii circulă bară la bară.
Podul face legătura între Calea Văcăreşti şi Şos. Mihai Bravu
"Nu înţelegem de ce primarul nu vine să-l deschidă. Este gata de patru zile. L-am aşteptat azi (n.r.ieri) la inaugurare. Nu a venit şi nici nu ne-a transmis când se va întâmpla acest lucru", ne-au declarat reprezentanţi ai firmei Astaldi, cea care îl construieşte.
Coada de maşini se întindea, ieri, pe cel puţin un kilometru
Lucrarea a trecut toate testele, a fost trasat marcajul, astfel că şoferii îl pot folosi, însă, nu până când edilul general va tăia panglica."Mai sunt câte ceva de făcut la pod şi, deocamdată, nu ştim când va fi deschis", ne-au precizat cei din Primăria Capitalei.
Acum se lucrează la cel de-al doilea pod al pasajului
Atunci când pasajul va fi declarat oficial deschis, se va putea circula doar pe sensul de mers Piaţa Sudului - Calea Vitan. Între timp, muncitorii au început lucrările şi la al doilea pod al pasajului, care ar urma să fie gata în aprilie 2015. Pasajul va face legătura între Calea Vacăreşti şi Şos. Mihai Bravu, peste Splaiul Unirii şi va avea câte două benzi pe fiecare sens.
Petrică Mircioiu, 47 de ani, şofer: "Stau în Berceni şi e un chin să circuli pe aici. Primarului Oprescu nu-i pasă de noi, altfel dădea drumul la pod".Ion Bocan, 53 de ani, şofer: "Poate că primarul general are treabă, o fi plecat în străinătate şi nu are timp să ne bage în seamă".