De ce sunt polițiștii atât de slab pregătiți

6 august 2019 19:46   Național
Ultima actualizare:

Gafele polițiștilor la care asistăm cu toții de câteva zile încoace nu sunt altceva decât rezultatul unor decizii pripite luate de șefii de la Interne. Iar urmările le vedem astăzi.

În a doua jumătate a anului 2017, Ministerul de Interne s-a confruntat cu un val de pensionări fără precedent: peste 4000 de polițiști, scrie adevarul.ro. Exodul a fost generat de Ordonanța de Urgență intrată în vigoare în septembrie 2017, care nu mai permitea unui polițist să aibă pensia mai mare decât salariul. Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, aflată în subordinea MAI, a fost transformată în fabrică de polițiști. Începând cu 2017 s-a redus perioada de școlarizare de la doi ani, cât fusese până atunci, la zece luni. Din cele zece luni, elevii admiși fac cursuri timp de cinci luni, iar restul de timp până la absolvire sunt în stagiul de practică la Inspectoratele Județene unde au domiciliul. Reducerea drastică a timpului de școlarizare a dus evident și la comprimarea materiei la limită. 

”În cele cinci luni de școală învață noțiuni bazice despre drept penal, drept procesual penal, autoapărare, tactică polițienească și elemente din investigația criminală mai ales”, a explicat comisarul Ciprian Tureac, unul dintre cei mai apreciați profesori ai Școlii de Poliție de la Câmpina.

Dincolo de studiul efectiv, elevii fac un soi de practică inclusiv în școală. Prin metoda jocurilor de rol, ei sunt puși să acționeze ca și când s-ar afla într-o situație reală, timp în care învață să utilizeze cătușele, de exemplu, cum se intervine în cazul unor fapte cu violență stradală sau cum să acționeze în caz de violență în familie.

Potrivit agentului șef Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol, nu neapărat comprimarea timpului pentru școlarizarea viitorilor polițiști a determinat această fractură în MAI, ci lipsa unei politici de cadre și lipsa unor tutori special antrenați care să coodoneze agenții proaspăt ieșiți de pe băncile școlii. Imediat după terminarea cursurilor, un agent de poliție activează sub îndrumarea unui polițist coordonator, denumit tutore, pe o perioadă de șase luni. ”În școală ei fac toate materiile, problema este că atunci când vin în teren nu are cine să se ocupe de ei, nu există tutori. Nici măcar nu știu ce trebuie să facă”, a explicat Andreica.

Mai multe