De ce sunt șezlongurile atât de departe de apă în stațiunea Mamaia?
De ce sunt șezlongurile atât de departe de apă în stațiunea Mamaia și de ce trebuie să mergem atât de mult pe jos pentru a face baie în mare? Este întrebarea care se află pe buzele tuturor turiștilor veniți în concediu pe litoral și nemulțumiți de condițiile oferite de cea mai modernă stațiune românească. Dacă nu știi, îți spunem noi: terenul nu aparține, deocamdată, nimănui!
Șezlongurile din Mamaia, la 200 de metri de apă
Stațiunea Mamaia, până nu demult cea mai fițoasă de la malul mării, a ajuns acum oaia neagră a litoralului românesc. Motivul? Plajele extinse!
În Mamaia, pentru a face o baie în mare, te ridici de pe șezlong și mergi prin soare, aproape 200 de metri. O distanță pe care o parcurgi mai mult țopăind din cauza scoicilor pisate care au înlocuit nisipul fin. Podețe din lemn nu există, iar despre o amenajare cât de cât a zonei nici nu poate fi vorba!
Plaja extinsă, un teren al nimănui
Dacă nu cunoști motivul pentru care ești supus unui astfel de supliciu, ți-l spunem noi: plajele extinse nu au încă un proprietar, motiv pentru care operatorii nu au voie să amenajeze zona de la malul mării. Aceasta este, deocamdată, a nimănui. Mai exact, proprietarii de plajă nu se pot folosi de noile hectare de nisip pentru că acestea nu sunt încă întabulate. „Sunt plajele nimănui, dar când vor fi întabulate acestea vor putea fi exploatate”, a declarat pentru G4media Anca Pavel Nedea, director al Organizației Patronale Mamaia-Constanța.
La sfârșitul lunii iunie, și Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a subliniat că plajele extinse includ un teritoriu nou adăugat la suprafața României, care nu se află încă întabulat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Motiv pentru care operatorii plajei, chiar dacă s-au organizat din timp cu șezlonguri, umbreluțe, podețe din lemn etc - nu au cum să amenajeze încă această zonă. Ei sunt obligați să stea pe locurile vechi, din anii trecuți. Însă, spre deosebire de acea perioadă, când apa îți bătea la picioare, acum nici marea n-o mai vezi, nici valurile nu se mai aud.
Abia de la anul am putea să ne bucurăm de stațiune
Anca Pavel Nedea a mai explicat faptul că, în anii următori, plajele vor fi amenajate ca spații de relaxare, lounge și activități de entertainment. Deci, cu excepția acestui an, plajele extinse sunt, pe termen lung, un câștig, susține directorul Organizației Patronale Mamaia-Constanța.
Până atunci însă turiștii care vor să se scalde în mare au de parcurs mai bine de 150-200 de metri. Prin soare, prin căldură și înțepându-se la picioare în scoici sparte. O bătaie de joc tipic românească.