De ce trebuie să poarte mască vaccinaţii în prezenţa unor persoane neimunizate

13 mai 2021 20:49   Național
Ultima actualizare:

Unele studii efectuate în ultima perioadă arată că o persoană vaccinată, care are un nivel bun de anticorpi în sânge, nu are însă anticorpi, uneori, în căile superioare, deci ar putea să găzduiască virusul SARS-CoV-2.

Prin urmare, doctorul timişorean Dorel Săndesc avertizează: „Dacă nu eşti vaccinat, te expui şi când intri în contact cu o populaţie mare de vaccinaţi”.Într-o perioadă în care specialiştii discută despre regulile noi care vor exista pentru persoanele vaccinate şi cele nevaccinate, medicul Dorel Săndesc, şeful Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean din Timişoara, atrage atenţia că nu trebuie să se ajungă la discriminări. „În mod evident, viaţa noastră revine încet la normal. Asta se întâmplă gradual”, spune profesorul pentru adevarul.ro. “Însă nu trebuie făcută discriminare, ci adaptare. Ca în orice domeniu de activitate, este logic ca persoanele vaccinate, imunizate sau care au trecut prin boală şi au dovada asta să poată participa la diverse evenimente publice. E important să se caute soluţii şi să se evite discriminarea prin blocarea din start a altor categorii. Soluţia nu rămâne decât una foarte clară: testarea oamenilor care nu s-au vaccinat”, consideră Dorel Săndesc. Medicul are şi câteva argumente pentru care cei vaccinaţi n-ar trebui să lase garda jos.

 „Unele studii arată că persoana vaccinată, care are un nivel bun de anticorpi în sânge, nu are uneori anticorpi în căile superioare, deci ar putea să găzduiască virusul şi să-l transmită. Astfel, dacă nu eşti vaccinat, te expui şi când intri în contact cu o populaţie mare de vaccinaţi. Iluzia că mă protejez lăsând pe alţii să se vaccineze este falsă. Cei vaccinaţi se vor bucura de libertate, dar ei pot fi transmiţători pentru cei nevaccinaţi. Ţinând cont de aceste date ştiinţifice, sunt de acord cu întruniri publice fără mască între persoanele vaccinate. Ele sunt protejate, nu fac boala. O precauţie se impune când populaţia este mixtă. Toate aceste observaţii au o concluzie unică: vaccinarea este calea. Şi ca să te protejezi pe tine, şi pe cei din jur”, subliniază doctorul timişorean. Dorel Săndesc crede că foarte mulţi oameni pot fi convinşi, prin dialog, să se imunizeze. “Oamenii au constatat că nu le facem rău. Cei care s-au vaccinat au văzut că nu le-au crescut colţi, solzi şi coarne. De aceea, cred că dialogul este important. Noi trebuie să gândim pozitiv”, încheie cunoscutul anestezist.

Flash news

  • În stradă. Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat ieri că 22 mai va fi o zi importantă, în care membrii Executivului se vor afla în stradă, pentru a susţine imunizarea populaţiei. „Campania de vaccinare continuă. Miniştrii şi secretarii de stat ies în stradă pe 22 mai. Trebuie să avem o campanie în care vom fi prezenţi în toată ţara. Ştiu că pe 22 mai se joacă şi finala Cupei României. E un eveniment la care vom avea spectatori. Sper să ajung şi eu la finala Cupei României”,  a spus premierul.
  • Pericol. Infecţiile cu noul coronavirus au scăzut la jumătate, datorită campaniei de vaccinare, însă variante noi ale virusului SARS-CoV-2 rămân o ameninţare, arată o anchetă citată de Reuters. Cercetătorii de la London College arată că numărul contaminărilor a scăzut şi atinge o medie de 1 la 1.000.  Acest studiu, în cadrul căruia peste 127.000 de voluntari au fost testaţi în perioada 15 aprilie-3 mai, nu acoperă Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care luptă separat împotriva COVID-19.
  • Maraton. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara va organiza în perioada 14-16 mai, la Sala Polivalentă din Petroşani, prima ediţie din „Maratonul vaccinării”. La eveniment sunt  aşteptaţi toţi cei care doresc să se imunizeze fără o programare prealabilă. Centrul va funcţiona între orele 9.00 şi 20.00, pe patru fluxuri, iar pentru vaccinare se va folosi serul produs de Pfizer-BioNTech.  
  • Măsură. Norvegia  a eli­minat vaccinul produs de AstraZeneca din campania de imunizare, a declarat pre­mierul Erna Solberg. Decizia a fost luată pe baza sfaturilor venite de la un comitet de experţi şi de la Institutul Norvegian pentru Sănătate Publică. Specialiştii au recomandat excluderea vaccinurilor AstraZeneca şi Johnson & Johnson, din cauza riscului de apariţie a unor efecte secundare rare, dar grave.
  • Sputnik V. Autoritaţile din micuţul stat San Marino au transmis că vor oferi în curând vizitatorilor vaccinul Sputnik V, fabricat în Rusia.  Rezervarea unei camere de hotel şi administrarea unei doze din acest ser vor fi posibile începând de luni, a raportat agenţia de presă ANSA. Taxa este de 50 de euro pentru cele două doze necesare unei imunizări complete.  Trei săptămâni mai târziu, turiştii trebuie să facă din nou rezervare, pentru rapel.
Mai multe