De frica puşcăriei, a făcut infarct şi a murit
Condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru că şi-a înjunghiat un coleg în sala de operaţie după o ceartă spontană, medicul vâlcean Constantin Ploscaru a fost găsit mort în casa lui de vacanţă de la poalele Munţilor Cozia.
Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat miercuri pe chirurgul Constantin Ploscaru pentru tentativă de omor, după ce acesta şi-a înjughiat cu un bisturiu un coleg de serviciu. După aflarea sentinţei definitive, acesta a decis să aştepte să fie încătuşat la casa pe care o avea la poalele Munţilor Cozia, departe de ochii familiei. Numai că poliţiştii au avut un şoc când au ajuns acolo. L-au găsit mort şi au crezut că bărbatul de 67 de ani îşi luase viaţa de frica puşcăriei. Surse medicale susţin însă că medicul ar fi suferit un infarct, nefiind vorba despre o sinucidere.
Doctorul Constantin Ploscaru fusese şeful secţiei de chirurgie din Spitalului Judeţean Vâlcea, iar timp de doi ani a fost directorul Spitalului Judeţean Vâlcea. Ploscaru era şi doctor în ştiinţe medicale, obţînând titlul în anul 1999, cu lucrarea de doctorat “Complicaţiile cancerului de colon”. Chirurgul era căsătorit de mai bine de 35 de ani cu o farmacistă şi avea doi băieţi, ambii doctori, unul stomatolog la Londra, celălalt cardiolog, la Floreasca.