De unde scoate Guvernul banii pentru ”Cumințenia Pământului”

5 octombrie 2016 17:37   Național
Ultima actualizare:

Guvernul nu a reușit să strângă cele șase milioane de euro necesare compeltării sumei pentru ”Cumințenia Pământului”. Planul inițial era ca, din suma de 11 milioane de euro cerută de proprietarii sculpturii lui Brâncuși, Guvernul să plătească cinci milioane din buget, iar restul de bani să-i strângă din donații.

Cum campania s-a dovenit a fi un eșec, până la sfârșitul lunii septembrie adunându-se numai un milion de euro, reprezentanții Guvernului au fost nevoiți să s egândească la un plan de rezervă. Conform jurnaliștilor de la Profit.ro, se pare că acest al doilea plan prevede achitarea a 10 milioane de euro din buget și prelungirea campaniei de strângere a donațiilor până șa 31 octombrie 2019, în speranța că suma cheltuită de stat va fi recuperată.

"Diferenţa între sumele donate şi virate în conturi şi suma echivalentă în lei a 6 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, iar campania de strângere a donaţiilor va fi reluată şi se va derula până la data de 31 octombrie 2019, în scopul asigurării reîntregirii fondurilor alocate de la buget. În situaţia în care, din orice motiv, până la 30 noiembrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra bunului cultural mobil, se dispune închiderea campaniei, iar sumele colectate se restituie donatorilor. Condiţiile, procedura şi termenele pentru restituirea sumelor se stabilesc până cel mai târziu la 30 iunie 2017", este formula pregătită de Guvern, conform Profit.ro.

Guvernul anunţase anterior că ia în calcul prelungirea perioadei de subscripţie publică pentru cumpărarea sculpturii "Cuminţenia Pământului" a lui Constantin Brâncuşi, nereuşind să strângă în ultimele patru luni decât 1 milion de euro, din necesarul de 6 milioane de euro.

Avocatul proprietarilor sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Bogdan Grabowski, a declarat vineri, 30 septembrie, pentru Agenţia de presă News.ro că proprietarii speră ca tranzacţia să se încheie aşa cum au convenit cu Guvernul în luna martie, iar dacă s-ar pune problema unui alt termen pentru plata celor 11 milioane de euro, atunci acesta trebuie să fie ”rezonabil” şi să nu depăşească sfârşitul anului.

Mai multe