De Ziua Minerului, ortacii primesc tichete cadou de 350 de lei

29 iulie 2013 10:41   Național
Ultima actualizare:

Prime pentru mineri, de ziua lor! Fiecare ortac va încasa câte 350 de lei, sub formă de tichete cadou. Aceştia vor intra în posesia premiului până în 5 august.

Cei aproximativ 7.500 de mineri din Valea Jiului, atât cei de la Societatea Naţională a Huilei, cât şi cei de la Societatea Naţională Închideri Mine, vor primi aceste tichete cadou, potrivit contractului colectiv de muncă, cu prilejul Zilei Minerului, anunţă Mediafax.

“Conform Contractului Colectiv de Muncă aplicabil şi prevederilor bugetare, minerii primesc tichete cadou cu ocazia Zilei Minerului, de Sfânta Varvara şi de Crăciun. Tichetele cadou de Ziua Minerului au valoarea pe care am negociat-o şi care se încadrează în bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Naţionale a Huilei. Angajaţii SNH vor intra în posesia tichetelor cadou, până în 5 august”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.

Societatea Naţională a Huilei are 5.161 de angajaţi, iar Societatea Naţională de Închideri Mine este formată din 2.429 de angajaţi. Cele două societăţi vor organiza licitaţii pentru a stabili furnizorul de tichete.

SNH va cheltui 1.806.350 de lei pentru cumpărarea tichetelor, iar SNIMVJ va plăti 850.150 lei. Sumele nu prevăd şi cheltuielile de tipărire a tichetelor.

Mai multe