DECIZIE FINALĂ. Fostul procuror Ioan Ciofu, condamnat la trei ani de închisoare

11 februarie 2013 8:39   Național
Ultima actualizare:

Judecătorii Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.au decis, de asemenea, condamnarea Maricicăi Ioviţă, cea care i-a dat 10.000 de euro procurorului ieşean Ciofu. Aceasta a primit doi ani de închisoare.

Practic, completul de cinci judecători al ICCJ a confirmat sentinţa, din 28 martie 2012, a unui complet de trei judecători al instanţei supreme. Hotărârea de astăzi este definitivă, cei doi urmând a fi încarceraţi.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada mai - august 2006, Ioan Ciofu, în calitate de procuror la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (unde s-a întors după ce a fost revocat de la DNA, ulterior cerând să fie transferat la Parchetul Curţii de Apel Iaşi - n.r.), ar fi pretins şi primit eşalonat, de la Maricica Ioviţă, foloase de aproximativ 10.000 de euro, reprezentând bani (5.500 de euro şi 4.000 de lei) şi bilete de avion pe numele rudelor, pentru călătorii în oraşe din Europa şi Asia.

În schimb, procurorul Ioan Ciofu s-a angajat să instrumenteze în mod părtinitor un dosar penal, astfel încât omul de afaceri Adrian Porumboiu să fie pus sub învinuire pentru săvârşirea unor infracţiuni de natură economică, iar, ulterior, dosarul să fie declinat la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cercetările efectuate în cauză au relevat că Maricica Ioviţă a urmărit obţinerea punerii sub acuzare într-o cauză penală a lui Porumboiu pentru că aceasta era implicată într-un conflict de interese cu respectivul om de afaceri, care era concurentul său în afaceri pe zona Vaslui, iar învinuirea ar fi avut ca rezultat ştirbirea reputaţiei acestuia.

Cei doi au fost arestaţi preventiv la începutul lunii octombrie a anului trecut, ei fiind eliberaţi după ce secţia de nouă judecători a instanţei supreme a decis înlocuirea acestei măsuri cu interdicţia de a părăsi ţara.

Mai multe