Decizie istorică! Ce se va întâmpla cu inima Reginei Maria după 60 de ani
Inima Reginei Maria a fost uitată într-un depozit de la Muzeul Național de Istorie mai bine de 40 de ani, iar acum va fi redată familiei ei. Inițiativa aparține Majestății Sale Regelui Mihai.
Casa Regală a ajuns la o înțelegere cu Ministerul Culturii cu privire la locul unde va fi mutată inima Reginei Maria. Aceasta va fi redată familiei și mutată la Pelișor, în camera unde suverana și-a trăit ultimele zile din viață. Regina Maria a lăsat în testament ca inima să îi fie scoasă și depusă în locul său de suflet, Balcic, potrivit stirileprotv.ro. Însă în ultimii 60 de ani, această dorință nu i-a fost respectată.
Regina Maria a fost una dintre cele mai mari personalități ale României. Aceasta era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, dar avea și sânge imperial rus. Maria a fost aleasă drept soție a Regelui Ferdinand, iar sub conducerea lor a luat naștere România Mare, în 1918.
După doi ani de suferință din cauza unei ciroze hepatice, Regina Maria a murit la 18 iulie 1938, la Pelișor. Ceremonia de înmormântare a fost una fastuoasă. Trupul a fost înmormântat în necropola familiei regale de la Curtea de Argeș, alături de Regele Ferdinand, iar inima ei a fost depusă la capela domeniului regal din Balcic.
"Era o tradiție mai veche din țările scandinave, dar și mediavală a cavalerilor teutoni, să-și depună inima într-un loc drag lor", a povestit istoricul Diana Mandache.
După retrocedarea Cadrilaterului, inima Reginei Maria a fost adusă la Bran, apoi comuniștii au decis, în '70, să o mute la Muzeul de Istorie din Capitală.
Acum, la 77 de ani de la moartea Reginei, familia regală făcut o înțelegere cu Ministerul Culturii, ca inima ei să fie mutată la Pelișor, în Sinaia.