Declarație-șoc: Am născut în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă

9 octombrie 2015 18:11   Național
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL, Andreea Paul Vass, a oferit vineri, 9 octombrie, declarația zilei, care a împânzit repede rețelele de socializare. Aspirantă la un fotoliu de ministru într-un eventual Guvern PNL, Andreea Paul Vass a mărturisit într-un editorial că a programat nașterea fetiței într-o zi de sâmbătă, ca să nu piardă nicio zi de muncă.

"Numai familia mea și cu mine știm câte sacrificii am făcut pentru a mă dedica politicii, adică dumneavoastră, comunității. Pe fetița mea am născut-o sâmbătă, în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă. Am ajuns unde am ajuns în politică azi datorită altor femei înaintea mea, pioniere în diferite domenii, care au luptat pentru drepturile femeilor, care au deschis noi drumuri și care au făcut posibil acest lucru”, a spus prim-vecepreședintele PNL într-un editorial publicat de ziare.com și preluat, în parte, pe pagina de Facebook a Andreei Paul Vass (37 de ani).

La întrebarea unui internaut dacă s-a întors luni, după ce a născut, la muncă, Andreea Paul Vass a răspuns că a lucrat de acasă timp de două săptămâni. ”Am stat două săptăamâni acasă, cu laptopul la vremea aceea în brațe și am continuat să lucrez. După două săptămâni m-am întors la serviciu. Aproape 4 luni de zile am venit la fiecare 4 ore acasă ca să alăptez. Copilașul e minunat. Eu am înaintat.”Andreea Paul Vass a fost consilier de stat pe probleme economice al prim-miniştrilor Mihai Răzvan Ungureanu (martie - aprilie 2012) şi Emil Boc (noiembrie 2010 - februarie 2012), după ce a fost consilier personal al prim-ministrului (2009-noiembrie 2010).

Mai multe