Declaraţii-şoc despre tragedia bebeluşilor din Argeş. Cine e vinovat
Declaraţii-şoc în cazul îmbolnăvirii bebeluşilor. Medicul conferenţiar Laurențiu Belușică susţine că epidemiologii sunt de vină, iar autorităţile ar trebui să emită o alertă de călătorie în judeţul Argeş.
„Personal, consider că în acest caz cei chemați să facă acest lucru nu și-au făcut datoria! Pericolul este real dacă sursa de îmbolnăvire persistă, putând fi considerată potențial o problemă de siguranță națională. De la situația din prezent a numărului de îmbolnăviri până la zeci de morți este un pas extrem de mic. Ne aflăm în secolul XXI, ancheta epidemiologică trebuia să fie demult pe masa Ministrului Sănătății și focarul stins sau limitat. Până acum trebuia identificat focarul, sursa de infectie, și suprimat; emisă o alertă de calătorie în județul Argeș şi mobilizată orice resursă existentă sau parteneră pentru aflarea focarului infecţios”, a declarat pentru Digi24 medicul Laurențiu Belușică, şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Ministerului Afacerilor Interne, „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.
„Medicii epidemiologi trebuia să meargă acasă la copii, la mame, la taţi, la sursele lor de alimentare, de apă. Aceşti medici trebuia să ajungă la un rezultat în primele 48 de ore, fără analize de laborator, fără radiografii. Anchetă epidemiologică la pas, cu caietul de note şi cu pixul în mână, şi din pas în pas, din om în om, ca un detectiv, ajung la o definiţie, ajung la un focar şi acolo pun stavilă şi-l îngrădesc. Asta se face. Asta este meseria lor. Nu şi-au făcut-o”.
Autorităţile ar trebui să emită atenţionare de călătorie
„Eu, personal, nu m-aş duce într-o călătorie acum în zona respectivă pentru că nu ştiu ce este. Poate să fie chiar un atac terorist. Nu ai de unde să ştii ce este. Este o bombă cu ceas. Stă şi aşteaptă, Poate că norocul nostru ar fi să se fi stins singur şi să se fi autolimitat”, a mai spus dr. Belușică.
„Trebuie schimbaţi oamenii. Este clar că acei oameni care au făcut anchete epidemiologice nu au ştiut ce să facă. Este foarte clar pentru mine ca doctor, ca medic. Nu au ştiut ce să facă. Habar nu au”, a punctat dr. Laurențiu Belușică.
Trei bebeluşi au murit
Situaţia bebeluşilor infectaţi cu E.coli se acutizează. Părinţii sunt scandalizaţi că medicii nu au aflat în 19 zile de unde au luat copiii lor bacteria ucigaşă. Aceştia se strâng într-o asociaţie şi ameninţă că vor da statul în judecată. Depăşite de situaţie, autorităţile au chemat în ajutor specialişti din străinătate. Doi experţi internaţionali de la Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor au ajuns, joi (18 februarie), în Bucureşti şi vor ajuta la investigarea situaţiei micuţilor îmbolnăviţi în Argeş. În prezent, şapte copii se află internaţi la Spitalul „Marie Curie”, dintre care doi fac dializă peritoneală. Ministrul sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, spune că E.coli provine din materii fecale şi mizerie. Dintre cei 16 bebeluşi care au ajuns la spital cu sindromul hemolitic-uremic trei au murit.