Deja au apărut decoraţiunile de Crăciun

3 noiembrie 2012 15:28   Național
Ultima actualizare:

Deşi afară sunt aproape 20˚C, în magazine au început să răsune colindele. Atmosfera este una de sărbătoare şi pe rafturi sunt deja expuse decoraţiunile de Crăciun. Noi am dat un tur al magazinelor de specialitate să vedem ce se poartă în iarna asta.

„Crăciunul de anul acesta nu aduce ceva complet diferit în materie de decoraţiuni. Trendul nu este de a schimba neapărat ceva, ci de a aduce noutăţi. Iar anul acesta, vedetele sărbătorilor sunt decoraţiunile din lemn şi pânză, în clasicele nuanţele de roşu şi maro, care ne amintesc de copilărie. Acum ne întoarcem la tradiţional", ne-au declarat reprezentanţii magazinului kika, unde câţiva pomi împodobiţi şi sute de decoraţiuni au ocupat deja o bună parte de magazin.

Dacă te plimbi printre măsuţele împodobite, acompaniat de colinde, parcă simţi atmosfera de sărbătoare.

Multe te vor ispiti, vei vedea, ai de unde alege. De la brăduţi pudraţi cu alb, globuri din cele mai neconvenţionale forme şi texturi, steluţe, clopoţei, suporturi de lumânări, pernuţe, inclusiv feţe de masă, şerveţele, şorţuri şi mănuşi de bucătărie, toate pot fi asortate, toate au o poveste. Iar nuanţele sunt şi ele variate, pentru toate gusturile: elegantul şi opulentul auriu, albul glaciar şi strălucitor, romanticele nuanţe de lila, gri sau verde, toate, ­asortate, pot crea un decor de poveste.

Ren, 29,9 lei, la kika; Căsuţă de păsări, 66,9 lei, la kika; Steluţă din lemn, 36,9 lei, la kika; Globuri din porţelan de la Wedgwood, furnizorul oficial al Casei RegaleBritanice, 150 lei

Set 3 haine pentru sticle, 37,9 lei, pe decorix.ro; Glob pufos, 19,9 lei, la IKEA; Candelă – turtă dulce, 22 lei, la Corelli; Set 16 ornamente fosforescente, 32,9 lei, pe decorix.ro

Coroniţe lucrate manual, 44,9 lei, la IKEA;  Brad din lemn şi stuf, 65,9 lei, la kika

Candelă, 9,9 lei, la Corelli Atmosphere Boutique

Mai multe