Delfini eșuați pe plajele din Mamaia și Venus după ce au murit din cauza plaselor pescărești
Doi delfini eșuați pe plaje după ce au murit din cauza plaselor pescărești au fost ridicați, în ultimele zile, de către membrii asociaţiei neguvernamentale de mediu Mare Nostrum. Potrivit corespondentului Mediafax, aceștia au fost găsiți pe plajele din stațiunile Mamaia și Venus
Potrivit reprezentanților organizației, echipa Mare Nostrum a intervenit în ultimele două zile, în urma unor telefoane de urgenţă, pe plaje din stațiunile Mamaia și Venus pentru identificarea a doi delfini eșuaţi.
"Este vorba despre doi marsuini tineri, pe care valurile i-au adus pe ţărmul mării. Mamiferul marin găsit în stațiunea Mamaia decedase recent, iar echipa Mare Nostrum a intervenit rapid, l-a preluat și transportat la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanța, în vederea prelevării de probe pentru investigatii de laborator, chiar dacă principala cauză ce a dus la deces a fost atribuită plaselor de pescuit”, se arată într-un comunicat al Mare Nostrum.
Intervenţiile s-au desfăşurat în cadrul programului "Monitorizarea şi conservarea delfinilor din Marea Neagră", susţinut financiar de OMV Petrom şi prin Campania "Adoptă un delfin!