Delfinii vor avea timp mai mult pentru «lecţii»
Vedetele Constanţei vor avea anul viitor o casă nouă! La Delfinariul din Constanţa au început lucrările de modernizare. Turiştii vor fi primiţi într-un spaţiu elegant, iar delfinii vor avea o nouă casă, unde vor putea face mai multe antrenamente.
Chen-Chen şi Ni-Ni îi vor încânta pe turişti cu acrobaţiile lor într-un spaţiu mai mare şi mai primitor. Conducerea Delfinariului speră ca lucrările de modernizare să fie gata până la începutul verii. Delfinariul va fi acoperit cu o boltă, iar geamul va fi tratat împotriva radiaţiilor solare.
Pentru confortul delfinilor, apa din bazin va fi climatizată. La fel va fi şi aerul. După extindere, Delfinariul va avea o capacitate de 1.200 de locuri.
Până acum, delfinii erau mutaţi primăvara şi toamna din bazinul acoperit în cel descoperit şi invers.
Era nevoie de timp pentru reacomodare, timp în care ei puteau învăţa noi jocuri.
„Este foarte important confortul lor. Delfinii ieşeau până acum de la 22 de grade din apă, la 35 de grade de afară. Nu am reuşit să rezolvăm această problemă, dar după ce Delfinariul va fi acoperit vom putea", spune Adrian Bâlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.
Imediat ce delfinii vor fi mutaţi în noua casă, în bazinul de iarnă vor fi mutate focile. Extinderea gradenelor, spun reprezentanţii complexului, aduce şi alte avantaje. „Eu întrevăd că vom avea un număr dublu de telespectatori, care ne va permite să reducem preţul biletului", a adăugat directorul. Un bilet de intrare la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii a costat în această vară 25 de lei pentru adulţi şi 12 lei pentru copii.
Click! Spune
Aşa va arăta noul Delfinariu. Până când se vor muta în casă nouă, Chen Chen şi Ni Ni au zilnic câte două reprezentaţii: la ora 11.00 şi la ora 15.00, în bazinul acoperit.