Delicioasa prăjitură de post a călugărilor de la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Iată rețeta

8 decembrie 2019 13:11   Național
Ultima actualizare:

Suntem în Postul Crăciunului, dar asta nu înseamnă că a dispărut pofta de dulce. Călugării de la mănăstirea Sihăstria Putnei, din judeţul Suceava, au publicat reţeta unei delicioase prăjituri de post, care se prepară repede.

Enoriașii Mănăstirii Sihăstria Putnei, din judeţul Suceava, primesc o delicioasă prăjitură de post. Călugării au publicat reţeta desertului, care se prepară repede.

Iată rețeta delicioaselor prăjituri de post preparate la Sihăstria Putna!

Ingrediente

Blat: 3 căni de zahăr, 3 căni de apă caldă, 1 cană de ulei, 6 căni de făină, 1 praf de sare, 3 plicuri de praf de copt, 1 linguriţă de amoniac, 2 fiole de esenţă de vanilie, 2 linguri de cacao şi 300 de grame de vişine.

Crema

500 ml apă, 250 de grame de zahăr, 125 de grame de griş, 1 pachet de margarină, 200 de grame de zahăr pudră, 3 lămâi, 2 fiole de esenţă de vanilie, 3 plicuri de zahăr vanilat.

Glazură

3 linguri de apă, 2 linguri de ulei, 4 linguri de zahăr, 2 linguri de cacao, nucă de cocos pentru decor.

Mod de preparare

  • Pentru preparea blaturilor, zahărul, apa, sarea şi uleiul se amestecă bine, se adaugă treptat făina amestecată cu praful de copt, amoniacul stins cu zeamă de lămâie, vanilia, coaja de lămâie.
  • Apoi, se ung două tăvi cu margarină. În prima se toarnă jumătate din compoziţie şi se coace 30 minute la 180 grade. În cealaltă jumătate de compoziţie se adaugă două linguri de cacao şi vişinele.
  • Se toarnă în tavă şi se coace 30 minute la 180 grade.
  • Pentru prepararea cremei, se fierb apa cu grişul aproximativ 10 minute şi se dă la răcit.
  • Margarina se freacă spumă cu zahărul pudră apoi se omogenizează cu grişul răcit, zeama de lămâie şi esenţa de vanilie.
  • Crema se pune între cele două blaturi, după ce s-au răcit.
  • Pentru prepararea glazurii, se fierb toate ingredientele (fără nuca de cocos) până se îngroaşă. Se toarnă glazura peste prăjitură şi se presară nuca de cocos. (Sursa: sihăstriaputnei.ro)

Citește și:

Cea mai bună salată de ciuperci. Cum se prepară sosul

Cum se prepară clătitele fără lapte şi ou. Se topesc în gură

Mai multe