Delta Dunării, cea mai mare suprafaţă compactă de stufăriş din lume
Ţinutul sălbatic al României reprezentat prin Delta Dunării este o destinaţie desăvârşită de vacanţă şi o atracţie pentru turiştii din toate colţurile lumii, care vin aici să descopere minunile pe care le adăposteşte, precum şi biodiversitatea impresionantă. De altfel, unicitatea acestor locuri au fost apreciate şi la nivel oficial, prin includerea Deltei Dunării în Patrimoniul Mondial al UNESCO în anul 1991.
Spectacolul magic al naturii
Vacanţele în Delta Dunării îţi oferă momente memorabile şi experienţe diferite de fiecare dată, astfel că vizitele pe aceste meleaguri trebuie să se repete măcar o dată pe an, pentru a surprinde frumuseţile naturale ale acestui parc naţional în deosebite etape ale sale, în anotimpuri diferite şi în nuanţe dintre cele mai impresionante.
Cea mai mare rezervaţie de câmpii umede din Europa, Delta Dunării este cunoscută și ca cea mai bine conservată dintre deltele europene. Cel mai tânăr pământ românesc a intrat în istorie ca singura deltă din lume declarată rezervaţie a biosferei şi te cucereşte cu superlativele care o caracterizează.
Descoperă aici cea mai mare comunitate de pelicani din Europa, cea mai mare suprafaţă compactă de stufăriş din lume, plus peste jumătate din populaţia mondială de cormonan mic şi gâscă cu gât roşu. În plus, biodiversitatea extraordinară îţi va descoperi în vacanţa în Delta Dunării şi alte imagini uimitoare, ce includ sute de specii de păsări, peşti şi mamifere şi mii de specii de plante şi insecte.
Resortul din grădina paradisului
Gulliver Delta Resort, hotelul poziţionat în mijlocul naturii sălbatice, în Uzlina, la confluenţa dintre braţul Sf. Gheorghe şi canalul Uzlina, la doar 10 minute de mers cu barca de la Murighiol, este cel mai bun partener care vine în sprijinul tău pentru a te bucura de cea mai frumoasă vacanţă.
Diversitatea de activităţi cu care resortul te întâmpină va face ca zilele sejurului tău să fie pline de distracţie şi descoperiri, fie că optezi pentru excursii opţionale în împrejurimi, pescuit pe pontoanele hotelului, relaxare la piscină, în hamac sau pe terasă, partide unice de birdwatching sau împreună cu cei mici la speciile special amenajate pentru ei, unde se pot juca la trambuline, leagăne sau căsuţe.
Last Minute Delta Dunarii pentru toti - Gulliver Delta Resort 3*
*Sejur 4 zile – de la 457 lei/persoana, pensiune completa. Tarif standard de persoana 914 lei! Valabil pentru plecarea din 25.08.
*Sejur 5 zile – de la 460 lei/persoana, demipensiune. Tarif standard de persoana 920 lei! Valabil pentru plecarea din 28.08.
Servicii incluse: 3/4 nopti de cazare in functie de oferta, masa, transport cu autocarul, transferuri cu barca Murighiol-Uzlina, acces gratuit la piscina, la locul de joaca pentru copii, posibilitatea de a pescui direct de pe pontonul hotelului. *Oferta speciala valabila prin programul Plateste 1 si Merg 2, in limita locurilor disponibile! Detalii pe www.gullivertours.ro, call center 021.794.75.07, sau la office@gullivertours.ro.