Demisie în grup din Pro România. Liderul Victor Ponta: «Le mulțumesc foștilor colegi»
Nu mai puțin de 16 demisii au fost înregistrate, joi, 19 decembrie, în partidul condus de Victor Ponta, Pro România. Demisionarii, în frunte cu cinci fondatori, au invocat schimbarea doctrinei partidului.
Cinci fondatori ai Pro România, printre care Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, precum și alți 11 lideri ai formațiunii conduse de Victor Ponta, au demisionat din partid. Demisiile vin în contextul tensiunilor din Pro România, Constantin și Cîmpeanu fiind printre cei care au susținut învestirea Guvernului Orban, în ciuda opoziției liderului partidului, Victor Ponta.
„Inițial, proiectul Pro România a fost fundamentat pe o componentă ideologică de centru, însă am constatat o evoluție susținută spre o altă direcție, schimbându-se doctrina și idealurile. Reamintim faptul că, de când am intrat în politică, am fost adepții ideilor social-liberale, deoarece România are nevoie de politici și măsuri care să pună pe primul loc libertatea și drepturile cetățenilor, dar care includ totodată și aspectele sociale. De aceea, rămânând fideli ideilor și valorilor în care credem, ne angajăm să le implementăm în continuare pentru România. Alături de noi sunt cei mai mulți dintre cei cu care am pornit la un nou drum în 2017, dar și colegi care s-au alăturat ulterior Proiectului, care înțeleg să fie acum solidari cu principiile pe care le-am expus”, se arată într-un comunicat de presă.
Demisia colectivă este semnată de:
Daniel Constantin - Fondator şi Primvicepreşedinte PRO RomâniaSorin Mihai Cîmpeanu - Fondator şi Primvicepreşedinte PRO RomâniaMircea Banias - Deputat, Vicepreședinte PRO Romania şi Coordonator ConstanțaDamian Florea - Deputat, Coordonator IlfovLiviu Balint - Deputat, Coordonator SălajGeorgian Pop - DeputatRăzvan Mitu - Fondator, Vicepreședinte PRO România și Coordonator BucureștiCristian Cosmin - Fondator şi Vicepreședinte PRO RomâniaRaluca Haliţ - Fondator PRO România, Coordonator Tineret BucureștiGeorgică Dumitru - Coordonator DâmboviţaMarius Sanfirişcă - Coordonator HunedoaraSilvian Dan - Coordonator OltGigi Danuț Feţeanu - Coordonator SibiuGeorge Manciu - Coordonator Sector 2Letiţia Stoian - Coordonator Sector 4Dan Marian - Coordonator Sector 5
Reacția lui Victor Ponta
La scurt timp după anunțul oficial al demisiilor celor 16, Victor Ponta a scris pe Facebook că le respectă „decizia de a se alătura PNL”. „Le mulțumesc foștilor noștri colegi pentru tot ce am realizat împreună în ultimii ani în politică / le respectăm decizia de a se alătura PNL și sperăm să influențeze în bine actul de Guvernare - dar majoritatea covârșitoare a membrilor Echipei ProRomania dorim să rămânem pe propriul nostru drum. Pro România merge mai departe ca un proiect alternativ de modernizare a politicii de Centru Stânga, pro european și pro dezvoltare, în egală măsură critic la adresa PNL si PSD!”, a scris Ponta pe Facebook.
Învestirea Guvernul Orban, mărul discordiei
Problemele în Pro România au început odată cu decizia unor membri ai partidului de a susține Guvernul Orban în Parlament, în ciuda indicațiilor transmise de liderul Victor Ponta. Mihai Tudose, fost premier din partea PSD, ulterior membru fondator Pro România, și Victor ponta s-au contrat dur prin intermediul mesajelor postate pe paginile personale de Facebook. La începutul lunii decembrie, Tudose a demisionat din partid.
Citește și:
Victor Ponta: ”Voi face politică într-un partid nou”
Guvernul Orban în pericol de a nu fi învestit. Pro România nu îl votează