Deputat PSD, protest în fața DNA: „Kovesi, ai fost acasă la Oprea?”

5 iulie 2017 9:22   Național
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu protestează miercuri în fața Direcției Naționale Anticorupție. Parlamentarul se declară scandalizat de modul în care Laura Codruța Kovesi își exercită funcția de procuror șef al DNA. Pleșoianu i-a cerut explicații Laurei Codruța Kovesi în legătură cu prezența sa în casa lui Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009.

Deputatul PSD și-a anunțat protestul încă de aseară, pe Facebook. Atunci el a invitat și alți cetățeni nemulțumiți de activitatea lui Kovesi, să i se alăture. Miercuri dimineață, începând cu ora 8.00, parlamentarul s-a înființat în fața sediului DNA din strada Știrbei Vodă cu o pancartă în mână, pe care a scris: „Kovesi la poligraf. Ai fost acasă la Oprea?”. Pleșoianu susține că șefa DNA se afla, în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, în casa lui Gabriel Oprea, pe atunci retras din PSD și înscris în UNPR.

„NU se mai poate trăi aşa în această ţară! Eu NU mai accept! Ca atare, mâine dimineaţă (miercuri, 5 iulie), mă voi afla de la prima oră în «spaţiul meu privat» din faţa Sediului DNA din Str. Ştirbei Vodă nr. 79-81. Începând cu ora 8.00, îmi voi petrece «timpul meu liber» în faţa Templului Anticorupţiei, unde sălăşluieşte DIVINITATEA SA”, a scris marţi pe Facebook deputatul social-democrat.

El a fost acompaniat și de alți protestatari, care s-au solidarizat cu demersul său. Oamenii au afișat pancarte pe care era scris: „Kovesi, pe tine cine te OPREA?”, „Ai plagiat? Ai abuzat? Ai plecat”, „Your DNA is Corrupt”. Toți participanții la protest au fost legitimați de jandarmi.

Mai multe