Deputatul Ion Diniță nu poate fi arestat. Colegii s-au pus scut în fața lui
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, azi, raport negativ solicitării DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Diniţă.
Vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor Ciprian Nica a anunțat că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea în acest for a cererii DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PC, iar plenul va fi cel care va lua o decizie finală în acest sens. ”Comisia juridică a fost sesizată de Biroul permanent cu scrisoarea adresată Parlamentului cu privire la cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Diniţă. Această hotărâre trebuie să se ia cu jumătate plus unu, cu votul majorităţii membrilor comisiei, prin urmare, din totalul de 26 trebuiau să fie 14 voturi pentru. S-a votat după cum urmează: 9 voturi pentru arestarea preventivă, 13 împotrivă şi un vot a fost anulat. Prin urmare, Comisia juridică va întocmi un raport către Biroul permanent în care va spune că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru arestarea preventivă a domnului Diniţă. Plenul este suveran să decidă dacă va încuviinţa arestarea preventivă sau nu”, a spus Nica, citat de Mediafax. La şedinţă a participat şi Ion Diniţă, care a venit însoţit de doi avocaţi. Deputatul Ion Diniţă este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro.