Descoperire arheologică: schelet din secolul 16, într-o casă bântuită din Brăila
Imobilul de pe strada Ana Aslan, nr. 27-29 a intrat în reabilitare, fiind în proprietatea Consiliului Judeţean, în urmă cu câteva luni, în cadrul proiectului "O poartă spre patrimonial cultural brăilean", cu finanţare europeană în valoare de aproape 10.000.000 lei.
Miercuri, muncitorii au început să sape într-un subsol, iar lui Ionuţ Mustaţă, de 24 de ani, i-a revenit misiunea de a scoate pământul dintr-un beci asemănător cu o hrubă.
"Am săpat, am săpat şi, la un moment dat am găsit un craniu. Toată camera era înfundată cu pământ, am anunţat inginerul imediat, am continuat să săpăm şi am găsit şi restul scheletului. Nu m-am speriat, mi-am dat seama că-i ceva vechi, că nu-i recent", ne-a povestit Ionuţ Mustaţă, muncitorul care a făcut descoperirea.
Vedeţi aici GALERIA FOTO