Descoperire macabră! Scheletul unui copil, găsit într-o pădure din Braşov

2 iulie 2014 7:42   Național
Ultima actualizare:

Scheletul unui copil de aproximativ cinci ani a fost găsit, luni seară, într-o pădure, la circa patru kilometri de mănăstirea Bucium, din comuna Şinca, judeţul Braşov. Descoperirea macabră a fost făcută de un muncitor forestier care lucra în zonă.

Sexul scheletului este neidentificabil, iar osemintele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Braşov, în scopul efectuării expertizelor medico-legale şi stabilirii identităţii minorului, precum și a cauzei decesului, potrivit Mediafax.

Anchetatorii iau în calcul ipoteza că ar putea fi vorba despre o fetiţă de cinci ani, care a dispărut în luna martie, la aproximativ opt kilometri de locul unde a fost găsit scheletul.

Potrivit poliţiştilor, în 18 martie 2014, fetiţa din localitatea Măliniş, de lângă Făgăraş, se dusese cu sora ei, în vârstă de şase ani, şi cu unchiul lor într-un sat vecin, Mărgineni, ca să vândă mături şi să ceară mâncare din poartă-n poartă. La un moment dat, bărbatul a lăsat-o nesupravegheată pe fetiţa de cinci ani pe o bancă, la poarta unui sătean, şi el, împreună cu cealaltă nepoată, a intrat în curtea bărbatului, iar la întoarcere nu a mai găsit-o.

Fetiţa dispărută a fost căutată de aproape o sută de poliţişti şi jandarmi, însă fără niciun rezultat.

Mai multe