Despăgubire record pentru familia Becali, anchetată de DNA

4 februarie 2016 10:50   Național
Ultima actualizare:

Procurorii anticorupţie verifică un nou caz de despăgubire suspectă. Este vorba de un caz înaintat DNA de inspectorii de la Corpul de Control al primului-ministru, care au derulat verificări la Autoritatea Națională pentru Retrocedarea Porprietăților. Potrivit Digi24.ro, acuzațiile vizează suma obţinută de nepotul lui George Becali - aproximativ 70 de milioane de euro – pentru un teren din judeţul Ilfov. Despăgubirea a fost obţinută printr-o decizie definitivă a Curţii Supreme dar Corpul de control al primului ministru arată că valoarea terenului ar fi fost de fapt de trei ori mai mică

Sesizarea inspectorilor de la Guvern, care a ajuns pe masa procuorilor DNA, vizează modul în care un nepot al lui George Becali, reprezentat în relaţia cu ANRP chiar de patronul Stelei, a primit despăgubiri supraevaluate pentru un teren de aproape 30 de hectare din localitatea ilfoveană Voluntari.

În 2006, sătul să bată la uşile autorităţilor, moştenitorul i-a vândut drepturile lui George Becali. Un milion de euro a fost preţul.

Trei ani mai târziu, în septembrie 2009, George Becali a încasat pentru drepturile terenului peste 2 milioane de euro. Le-a cedat firmei nepotului său, Vasile Geambazi. În ianuarie 2010, nepotul lui George Becali a cerut despăgubiri de aproape 20 de milioane de euro în baza unui raport întocmit de expertul Zizi Dumitrescu, al cărui nume apare într-un alt dosar de despăgubiri cu probleme, cel în care este anchetat Horia Simu.

Inspectorii corpului de control arată în raportul trimis DNA că tot în 2010, Vasile Geambazi l-a împuternicit pe George Becali să-l reprezinte în relaţia cu ANRP în problema despăgubirii. În iunie 2011 a fost întocmit un alt raport de evaluare, de această dată de evaluatorul Emil Nuţiu, arestat în dosarul ANRP 1, în care valoarea terenului a crescut la peste 71 de milioane de euro.

Potrivit corpului de control al guvenului, un metru pătrat de teren in 2011 ar fi costat 108 euro aici în voluntari. Acelaşi corp de control susţine că evaluatorul a umflat preţul de trei ori, iar preţul stabilit a fost de 324 de euro.

Evaluatorul ar fi folosit pentru comparaţie un teren deţinut la acea vreme de George Becali. În felul acesta ar fi umflat raportul cu aproape 48 milioane de euro. Dosarul a ajuns la ANRP, însă nu a mai fost analizat de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, întrucât timp de un an nu s-a mai întrunit. Nepotul lui George Becali a sesizat instanţa, care în doar câteva luni a obligat statul român să plătească despăgubiri de peste 71 de milioane de euro. În felul acesta, Vasile Geambazi a ajuns direct pe locul 6 în totul celor mai mari despăgubiri acordate în România. Perfect legal, spune George Becali

Mai multe