Despre cele trei gafe ale ministrului Vîlceanu. Rareș Bogdan: Nu suntem la „Cine știe, câștigă”

25 august 2021 13:57   Național
Ultima actualizare:

Cele trei gafe ale proaspătului ministru de Finanțe Dan Vîlceanu au stârnit o serie de reacții atât în partid, cât și în afara lui. Premierul Câți și Rareș Bogdan i-au luat apărarea, în timp ce Ludovic Orban s-a distrat copios pe seama proaspătului ministru care nu a știu lucruri elementare despre economia României însă conduce finanțele țării.

Prima gafă marca Dan Vîlceanu: „Nu există creștere economică fără inflație”

Nici bine nu s-a instalat în funcția de ministru al Finanțelor, că economistul de profesie Dan Vâlceanu a început cu gafele. Astfel, în prima declarație de presă făcută în fața Ministerului Finanțelor chiar în ziua instalării sale oficiale, Dan Vîlceanu a spus că nu există creștere economică fără un puseu inflaționist. Deși au fost ani cu creștere economică fără inflație: 2015, când inflația a fost negativă iar economia a crescut cu 3,9%, precum și anul 2016, când creșterea a fost de peste 4% iar inflația a fost tot negativă.

A doua gafă a ministrului: A contrazis datele oficiale INS despre rata inflației

 În plus, Dan Vâlceanu a spus că inflația nu e 5%, această cifră fiind doar o ”estimare” a BNR, în contextul în care Institutul Național de Statistică a transmis oficial datele cu privire la inflație în care arăta că aceasta este întradevăr de 5%. 

A treia gafă monumentală: Nu a știut cât e salariul minim

Ministrul Finanţelor a fost întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, care este salariul minim net în România. „Salariul minim net în România este în jur de 1.600 de lei. Este 2.380 salariul minim brut, deci nu are cum să fie 1.300 lei”, a comentat Vîlceanu, după ce jurnaliştii i-au atras atenţia că salariul minim net este 1.386 lei.

Florin  Cîțu: „Domnul ministru era optimist, vedea în viitor”

Premierul Florin Cîţu consideră că afirmaţia ministrului Finanţelor, Dan Vîlceanu, potrivit căruia salariul minim net pe economie este de 1.600 de lei, a fost o „gafă”, această valoare urmând a fi atinsă când „economia o va permite”, relatează Agerpres.

„Domnul ministru al Finanţelor era optimist, vedea în viitor cât o să fie salariul minim pe economie. (...) A fost o gafă. Cu siguranţă, astăzi aţi discutat foarte mult despre acest lucru. A fost deliciul presei, dar în acelaşi timp, astăzi, au fost anunţate nişte lucruri foarte importante pentru economie pe care ar trebui să le repete şi o să-i spun să le repete. Acum ştie (n.r. cât e salariul minim pe economie)", a spus Florin Cîţu, marţi, la Parlament, după şedinţa Coaliţiei.

Loudovic Orban: „Ar ficulmea să spun că mi se pare în regulă”

Întrebat cum cataloghează lipsa de cunoștințe a noului ministru al Finanțelor, Orban a răspuns: „Ar fi culmea să spun că mi se pare în regulă. Știți foarte bine că eu am votat împotriva lui, am spus că există riscuri serioase, trebuie îndeplinite niște exigențe care țin de experiență, de management”.

Liderul liberalilor a adăugat că Dan Vîlceanu „trebuie să învețe” de acum „pe repede înainte”.

Rareș Bogdan: „S-a încurcat. Nu suntem la știi și câștigi”

Rareş Bogdan a comentat și el gafa ministru Finanţelor Dan Vîlceanu care nu a știut cât este salariul minim pe economie. Prim-vicepreședintele PNL  a ținut să precizeze că „nu suntem la 'Cine ştie câştigă' sau la 'Roata Norocului'.

Acesta s-a declarat de asemenea convins că ministrul Finanțelor știa cât este valoarea salariului minim pe economie dar că „s-a încurcat”. „Eu le cer oamenilor puţină răbdare. Iar colegilor mei le spun, am destul de multă experienţă în comunicare, pentru că am lucrat 15 ani în presă (...). Eu le spun aşa: nu suntem la 'Cine ştie câştigă' sau la 'Roata Norocului', a declarat Rareş Bogdan, marţi seară, într-o emisiune la B1 TV. „Sigur că acolo sunt convins că s-a încurcat, nu e o chestie de rea voinţă, sau că nu ştia cât e salariul minim pe economie", a mai spus prim-vicepreședintele PNL.

Nici premierul nu a știut cât costă o pâine

Și premierul Florin Cîțu a fost prins în corzi de jurnaliștii care l-au întrebat zilele trecute dacă știe cât costă o pâine. Râspunsul acestuia, vădit încurcat, a făcut deliciul presei Cîțu recunoscând că „nu mănâncă pâine”. La câteva zile după, tot e avea să revină asupra declarației și să să spună că prețurile diferă de la un sortiment la altul, prin urmare nu ai de unde să știi exact cât costă o pâine.     „„Într-o economie de piaţă, şi asta e partea cea mai frumoasă într-o economie de piaţă, oferta este abundentă. Nu suntem ca în comunism, cu un singur preţ la pâine. De aceea pâinea are mai multe preţuri, ca orice alte produse. Eu am fost foarte onest şi v-am spus despre mine", a declarat  premierul. 

Mai multe