Despre primele spectacole experiment din România. Când și unde au loc. Cine participă

4 mai 2021 12:09   Național
Ultima actualizare:

Primele spectacole experiment din România pentru testarea variantelor de reluare a activităților ce implică participarea unor grupuri numeroase de persoane vor avea loc începând din aceasă lună, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, într-o intervenție televizată.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, luni, că la București vor avea loc luna aceasta primele spectacole – experiment pentru testarea variantelor de reluare a activităților ce implică participarea unor grupuri numeroase de persoane.

Prefectul a precizat, la Digi 24, că în weekendul 14-15 mai, împreună cu Ministerul Culturii, vor fi organizate spectacole experiment, un fel de programe-pilot, la Opera Română și la Teatrul Național din București. Spectacolele vor avea loc cu sala aproape plină, nu la capacitate de 30%, cu condiția ca participanții să fie vaccinați anti-COVID.

Festival cu 5.000 de oameni în Liverpool

5.000 de oameni au reușit să cânte și să danseze fără măști sau distanțare în timpul unui festival de muzică organizat duminică în nordul Angliei, un eveniment de testare, primul concert autorizat după carantină.

Concertul care a avut loc la Sefton Park din Liverpool, ca parte a unui plan guvernamental de testare a măsurilor de securitate având în vedere că pe 21 iunie s-ar ridica majoritatea restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Toți participanții la acest festival de două zile au trebuit să fie supuși unui test antigen înainte de a intra în incintă și vor trebui, de asemenea, să fie testați ulterior.

De asemenea, au fost nevoiți să își lase datele de contact pentru a putea configura un dispozitiv de monitorizare în cazul unui test pozitiv.

Pentru a participa la concerte, participanții la festival au trebuit să arate un test negativ și un cod QR.

Guvernul britanic a permis anterior unui număr limitat de suporteri să participe la evenimente sportive, cum ar fi un meci de fotbal pe stadionul Wembley din Londra. Cercetătorii evaluează diferite abordări privind ventilația și distanțarea.

Dacă primele spectacole experiment din România vor avea rezultate favorabile iar în urma acestor evenimente se va constata că nu există riscul de infectare cu Covid, măsurile de relaxarea vor veni poate chiar mai repde decât ne așteptăm.

Mai multe