Destin tragic pentru un român de 19 în Italia. A murit carbonizat

7 august 2018 13:42   Național
Ultima actualizare:

Viața lui Alex V. s-a sfârșit cumplit, la doar 19 ani. Tânărul a murit într-un accident violent, în Italia, după impactul dintre o furgonetă și un camion. În accident a murit și un tânăr italian, de 26 de ani.

Un teribil accident s-a produs luni dimineață, în jurul orei 7.00, pe A4 din Italia, în apropiere de Veneția. Furgoneta ce aparține unei firme de construcții din Brescia se îndrepta spre Padova, pentru lucrări. În interiorul acesteia se aflau câteva butelii de acetilenă, scrie Corriere della Serra.

Impactul a fost urmat de o explozie puternică și de un incendiu uriaș. În cabina furgonetei se aflau fiul proprietarului firmei, de 26 de ani și românul de 19 ani, angajat la firmă. Trupurile celor doi au fost descoperite carbonizate în cabina furgonetei, relatează Corriere della Serra.

Șoferul furgonetei a pierdut controlul și a lovit puternic un camion care transporta cartoane. Imediat după impact, furgoneta a luat foc, iar în scurt timp buteliile de acetilenă au explodat. Focul s-a extins apoi și la camion, care a ars în întregime, la fel ca furgoneta.

Intervenția pompierilor a fost promptă, incendiul a fost stins, dar pentru românul de 19 ani, Alex V., și italianul de 26 de ani, Alessandro B., nu s-a mai putut face nimic. Trupurile celor doi au fost găsite carbonizate în furgonetă.

Alex V. se afla în Italia de 15 ani și era angajat al firmei de construcții, unde lucrează și tatăl său.

Mai multe