Detalii șocante în plângerea penală a familiei care a cerut 1 milion de euro pentru Ion Toma, pacientul ars de viu

25 noiembrie 2020 16:04   Național
Ultima actualizare:

1 milion de euro despagubire! Atât a cerut famillia lui Ion Toma, cel mai tânăr pacient ars de viu la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț! Plângerea penală a fost depusă ieri, 24 noiembrie. La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Iată ce scrie în document!

Au fost șocați, au plâns și-au îngropat mortul, iar acum au luat calea justiției. Familia lui Ion Toma (67 de ani), soția, Verginia, și fiul acestuia, Valentin, au apelat la avocat și vor să dea în judecată atât Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, pe care-l consideră responsabil de faptul că nu a asigurat siguranța pacienților, cât a oricărei persoane care se va dovedi vinovată de tragedia din 14 noiembrie.

Atunci, 16 bolnavi de coronavirus, aflați intubați la ATI, au ars de vii, în urma unui incediu izbucnit în unul dintre cele două saloane. 11 persoane au murit, printre care și Ion Toma, cel mai tânăr dintre cei aflați la ATI.  

Acesta a fost internat pe 5 noiembrie, cu simptome de Covid-19, fiind adus cu Ambulanța  la spital. I s-a făcut testul, care a ieșit pozitiv, în aceeași zi, la prânz.

A fost internat pe secția Covid-19 și transferat la Terapie Intenstivă cu doar câteva ore înainte de izbucnirea incendiului, după cum se arată în plângerea penală formulată de Cabinetul de avocatură ”Cuculis&Asociații”.

Documentul se întinde pe nouă pagini și conține inclusiv constatarea decesului, efectuată de legiști.

Cauzele decesului lui Ion Toma, pacientul ars la Piatra Neamț

”Observăm din datele autopsiei și din certificatul constatator al decesului că principala cauză a decesului este Insuficiență renală acută (IRA)/Fibroză ischemică de miocard, Hipertrofie cardiacă, Peumonie bilaterală. Observând raportul de autopsiere și, prin comparație cu tragicul eveniment din Clubul Colectiv, observăm că o parte dintre victimele ce au ieșit cu viață din club însă care au decedat ulterior în UPU, principala cauză a decesului o presupune instalarea IRA.Ceea ce ce duce cel puțin rezonabil la concluzia că moartea lui Ion Toma s-a datorat expunerii la fum și foc, provenite din secția de ATI a spitalului din Piatra Neamț (...) La recunoașterea cadavrului de către familie se observau arsuri în zona feței și pe corp, părul în mod vădit ars și o culoare cenușie îi acoperea tot corpul”, arată avocatul Adrian Cuculis în plângerea penală.

Avocatul Adrian Cuculis cere tragerea la răspundere pentru ucidere din culpă 

Acesta cere tragerea la răspundere penală a celor ce se fac vinovați pentru ucidere din culpă, care se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani.

În același document este trecut faptul că familia victimei cere despăgubiri de 1 milion de euro, bani care s-ar împărți între fiu și mamă. Iar apărătorii justifică suma solicitată.

”Pierderea unei rude atât de apropiate și la o vârstă nu foarte înaintată te afectează considerabil. Însă pierderea în modul acesta tragic și îngrozitor îți poate afecta psihicul și modul în care privești sistemul în sine, pe termen lung sau poate chiar determinant și definitiv”.  

Odată plângerea penală pe biroul procurorului, avocații și familia celui decedat nu au decât să aștepte răspunsul: pleacă sau nu dosarul către instanță.   

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/marius-iacob-procurorul-din-cazul-elodia-colectiv-si-giulesti-ancheteaza-tragedia-de

https://www.click.ro/news/national/breaking-news-incendiu-puternic-la-sectia-ati-din-piatra-neamt-cel-putin-7-morti

https://www.click.ro/news/national/aparatul-de-la-care-izbucnit-incendiul-la-piatra-neamt-injectomatul-folosit-de-medic

Mai multe