Deţinut mort în urma unei încăierări cu colegul de celulă, în Penitenciarul Giurgiu

25 decembrie 2019 11:46   Național
Ultima actualizare:

Un deţinut de la Penitenciarul Giurgiu a murit miercuri dimineaţă, în prima zi de Crăciun, în urma unei încăierări cu colegul de celulă. Celălalt deţinut implicat în altercaţie se află la spital, unde este supus unui control.

Miercuri, în jurul orelor 05.30, în Penitenciarul Giurgiu, doi deţinuţi închişi în regim de maximă siguranţă au avut o altercaţie spontană, iar unul dintre ei a murit. Conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), conflictul a izbucnit în celula în care cei doi erau cazaţi, iar decesul s-a produs în grupul sanitar, în urma unei lovituri. A fost solicitat sprijinul unui echipaj SMURD, însă în ciuda eforturilor medicilor a fost declarat decesul.

Celălalt deţinut a fost dus la spital pentru un control. ANP a declanşat cercetări disciplinare în legătură cu deţinutul agresor. Conducerea ANP a declanşat şi cercetări la nivelul Penitenciarului Giurgiu, în legătură cu producerea incidentului.

Mai multe