Diaconescu s-a plimbat cu 3 milioane de euro în şapte saci

30 mai 2014 22:08   Național
Ultima actualizare:

Patronul OTV nu s-a dezminţit. S-a trezit boiereşte, pe la ora 10.00, a dat declaraţii din faţa vilei, a plimbat ziariştii prin oraş. La 18.25, a ieşit dintr-o bancă şi a arătat 7 saci în care spunea că sunt salariile muncitorilor de la Oltchim.

Luni, ultima zi când mai putea să arate că are banii pentru a cumpăra Oltchim şi să semneze contractul de preluare a acţiunilor statului la combinat. Dan Diaconescu s-a ferchezuit, a dat interviuri în faţa casei, apoi a mers la Ministerul Economiei.

A ajuns la prânz şi a declarat că nu a semnat nici un contract de cumpărare a acţiunilor Oltchim, pentru care a licitat şi câştigat. Show total, în timp ce familiile angajaţilor stau cu gura căscată la tv să afle dacă vor primi salariile restante. Chiar dacă boss-ul OTV a spus tot timpul că are banii, nimeni nu l-a crezut.

Însă, ieri, la ora 18.25, a ieşit dintr-o bancă, împreună cu oameni de securitate care cărau şapte saci cu bani, în bancnote de 500 de euro şi mai mici.

„Sunt banii mei de acasă pe care vreau să îi primească angajaţii Oltchim. Noi am dovedit că avem banii, acum aşteptăm un răspuns oficial de la autorităţi, să ne spună cum vor ajunge aceşti bani la muncitori şi nu la penseluţe şi borduri", a declarat Dan Diaconescu, în faţa băncii.

S-a urcat în maşină, alături de bani şi de agenţii de pază, şi a plecat spre Ministerul Economiei. Incredibil, în faţa acestei instituţii, barierele nu au fost ridicate şi nu l-au lăsat pe Diaconescu să intre în minister. La închiderea ediţiei, el a sărit gardul pentru a intra în instituţie, lăsând banii în grija paznicilor.

Mai multe