Din posesorul unei vile de 800.000 de euro a ajuns chiriaş
Prima firmă de construcţii înfiinţată la Timişoara după Revoluţie a ajuns la faliment după o tranzacţie cu liderul clanului de romi Cârpaci. După şase ani de procese, firma a primit câştig de cauză, dar este prea târziu.
În februarie 2008, Timişoara a fost “zguduită” de un scandal de amploare, după ce omul de afaceri sirian Jabri Tabrizi a descoperit că Ionelaş Cârpaci, lider al unui clan de romi din Timişoara, încerca să îi vândă la preţul de 600.000 de euro un teren de pe strada Romulus, care aparţine, de fapt, Primăriei Timişoara, scrie adevarul.ro. Verificările realizate de primărie şi Oficiul de Cadastru aveau să scoată la iveală că, prin aceeaşi metodă, Ionelaş Cârpaci a pus mâna şi pe alte terenuri, unul dintre ele pe strada Ştefan cel Mare. Iar dacă în cazul terenului de pe strada Romulus tranzacţia a ajuns doar în faza de tentativă, în cazul de pe Ştefan cel Mare Ionelaş Cârpaci reuşit să-i vândă terenul companiei Italrom, prima firmă de construcţii înfiinţată la Timişoara după Revoluţie şi deţinută de Sorin Neagoe, unul din cei mai cunoscuţi ingineri constructori din Banat.
Condamnarea la moarte a firmei
Italrom a ajuns să cumpere de la Cârpaci şi terenul de pe strada Ştefan cel Mare, zonă în care compania dezvoltase deja un proiect de succes. Descoperirea falsurilor prin care Ionelaş Cârpaci a furat terenul Primăriei şi declanşarea a ceea ce avea să fie una din cele mai ample anchete împotriva mafiei imobiliare din Timişoara l-au găsit pe dezvoltatorul imobiliar cu blocul construit, rămânând doar ca apartamentele să fie intabulate şi vândute. Fostul patron al firmei Italrom a rămas fără o vilă estimată la o valoare de 800.000 de euro cu care a garantat un credit bancar.
Citeşte pe adevarul.ro cum a fost afaceristul Sorin Neagoe ruinat de mafia imobiliară