Dintre aceşti 14 competitori o să ne alegem Preşedintele

24 septembrie 2014 0:26   Național
Ultima actualizare:

Un număr de 14 competitori și-au depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie la Biroul Electoral Central până la data limită prevăzută de lege, respectiv 23 septembrie, ora 24.00.

în cursa pentru alegerea Președintelui României s-au înscris Victor Viorel Ponta (Alianța Electorală PSD-UNPR-PC), Klaus-Werner Iohannis (Alianța Creștin-Liberală PNL-PDL), candidații independenți Monica Luisa Macovei, Călin Popescu Tăriceanu și Teodor Meleșcanu, Elena Udrea (Partidul Mișcarea Populară). În termenul legal și-au mai depus la BEC dosarul de candidatură Dan Diaconescu (Partidul Poporului – Dan Diaconescu), Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), William Brânză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariței (Partidul Prodemo) și candidatul independent Gheorghe Funar.

Potrivit programului calendaristic aprobat de Guvern, Biroul Electoral Central urmează ca, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturilor, să înregistreze sau să respingă înregistrarea candidaturilor. Până în prezent, BEC a înregistrat candidaturile depuse de Victor Ponta, Klaus Iohannis și Monica Macovei, potrivit purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleț, citat de mediafax.ro. În cel mult 24 de ore de la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor de către BEC, prin decizie, candidații, partidele politice, alianțele politice sau electorale și alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor.

Mai multe