Diplomat nigerian, striptease în stradă în Bucureşti!

19 martie 2013 18:28   Național
Ultima actualizare:

Dacă unii dansează de plăcere sau din prea mult talent, alţii o fac ca să-şi mascheze suferinţa! Ieri, un diplomat nigerian a şocat opinia publică după ce a executat un dans în pielea goală chiar în curtea casei în care locuia cu chirie. Gestul necugetat al femeii este pus pe seama unei forme de depresie, cauzată de moartea soţului.

Dans la bustul gol în Capitală! Cei care au trecut, ieri, la orele prânzului prin cartierul Aviatorilor au avut parte de un spectacol mai puţin obişnuit. O femeie de culoare, ataşat pe probleme financiare al Ambasadei Nigeriene la Bucureşti, a ieşit în curtea casei în care locuieşte de aproape doi ani cu chirie şi a început să strige şi să danseze.

Modul în care a făcut-o i-a uluit atât pe vecini, cât şi pe trecătorii care s-au uitat ca la urs. Îmbrăcată doar cu o pereche de chiloţi minusculi, femeia a făcut o demonstraţie de dans nigerian, unduindu-şi trupul şi sânii minute în şir. Angajaţii ambasadei au încercat să o liniştească şi să o convingă să intre în casă, însă nu au avut sorţi de izbândă.

Potrivit România Tv, femeia ar suferi de depresie, după ce în urmă cu câteva luni soţul său a murit. La domiciliul angajatei au ajuns mai mulţi poliţişti de la Secţia 2, dar şi o ambulanţă. Membrii corpului diplomatic au acceptat ca femeia să fie dusă la un spital din Bucureşti, pentru un control medical.

Mai multe