Directorul Aeroportului Iași, testat pozitiv pentru SARS-CoV-2. Se afla în timpul unei ședințe când a primit confirmarea

30 septembrie 2020 13:59   Național
Ultima actualizare:

Directorul Aeroportului Iaşi, Cătălin Bulgariu, a fost depistat cu COVID-19, el aflând rezultatul testului în timp ce se afla la o şedinţă a PSD Iaşi. În total, trei angajați ai aeroportului au fost testați pozitiv pentru noul virus.

Directorul Aeroportului din Iaşi, Cătălin Bulgariu, s-a îmbolnăvit de COVID-19, în total fiind trei persoane din cadrul aeroportului care au contactat virusul.

”Sunt trei persoane confirmate pozitiv, printre care şi directorul general. A fost demarată o anchetă epidemiologică”, a declarat Anca Burniche, purtător de cuvânt la Aeroportul din Iaşi.

Directorul aeroportului se afla în timpul unei ședinte atunci când a primit diagnosticul 

Surse din cadrul PSD Iaşi afirmă că directorul aeroportului ieşean a primit rezultatul testului marţi seară, în timp ce se afla la o şedinţă de partid. Aceleaşi surse au precizat că Bulgariu purta mască şi că ar fi părăsit locul imediat după ce a aflat că a fost depistat pozitiv. La şedinţa filialei municipale PSD Iaşi au participat mai mulţi parlamentari social-democraţi, informează News.ro.

Directorul aeroportului ar fi fost prezent și duminică seara la sediul PSD, la închiderea urnelor. Alături de el s-au aflat și alți reprezentanți social-democrați.

Mai multe