Directorul general şi cel adminstrativ al Tarom, revocaţi din funcţii

22 martie 2016 7:35   Național
Ultima actualizare:

Christian Heinzmann, directorul general al companiei Tarom, şi Tiberiu Ticlea, directorul administrative, au fost revocaţi din funcţie, luni seara. Gabriel Stroe este noul director interimar al companiei, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.

Aceleași surse au precizat că Florin Susanu, directorul de operaţiuni de zbor, va prelua și funcţia de director general adjunct interimar.

Consiliul de Administraţie al Tarom s-a reunit luni seara, de la ora 21.00, iar directorul general al companiei, Christian Heinzmann nu a participat, acesta invocând motive de sănătate.

Este a doua şedinţă a Consiliului de Administraţie al Tarom din ultimele patru zile.

Administratorii Tarom au decis vineri să-l suspende din funcţie, de la 22 martie, pe directorul general al companiei, Christian Edouard Heinzmann, ca urmare a unor deficienţe de management, a anunţat ministrul transporturilor, Dan Costescu.

Corpul de Control al ministerului Transporturilor a publicat concluziile controlului efectuat la Tarom potrivit cărora compania nu a respectat Codul Muncii şi nu a implementat toate acţiunile din planul de management, fapt ce a dus la curse anulate şi pierderi pentru companie de un milion de dolari.

Mai multe