Dispar facultăţi din 33 de universităţi româneşti. Află dacă te afectează!

24 iunie 2014 15:55   Național
Ultima actualizare:

Zeci de specializări şi programe de studiu academice se închid, anunţă Ministerul Educaţiei. Cele aflate pe listă nu mai pot organiza admitere din acest an, iar studenţii actuali se pot transfera sau continua studiile şi vor susţine licenţa în altă universitate acreditată.

Nu mai au studenţi, profesori, bani sau nu exista cerere pe piaţa muncii. Ori nu îndeplinesc condiţiile pentru a primi acreditare. În total, 33 de universităţi, de stat şi particulare, au cel puţin o specializare sau un program de studii care intră în lichidare. Decizia este valabilă începând din anul universitar 2014-2015, ceea ce înseamnă că nu mai pot organiza examen de admitere, informează Ministerul Educaţiei.

Aşadar, trebuie să vă informaţi înainte a a vă înscrie la facultate!

Iată câteva exemple, iar lista integrală o veţi putea găsi în ziarul Click! de joi, 26 iunie.

Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti: Facultatea de Ştiinţe Economice -Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Facultatea de Ştiinţe Economice - Economia comerţului, turismului şi serviciilor (ID).

Universitatea „Hyperion” din Bucureşti: Facultatea de Jurnalism, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – Sociologie.

Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti: Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale -Afaceri internaţionale, Facultatea de Relaţii Internaţionale, Istorie şi Filosofie - Filosofie, Filosofie (IFR), Istorie, Istorie (IFR) şi Istorie (ID), Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din Braşov - Administraţie publică (IFR), Facultatea de Management Financiar - Contabil din Craiova - Afaceri internaţionale, Facultatea de Contabilitate şi Finanţe din Câmpulung - Administrarea afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Economice din Blaj - Administrarea afacerilor, Facultatea de Ştiinţe Economice din Blaj - Finanţe şi bănci.

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad: Facultatea de Ştiinţe Economice - specializarea Informatică economică.

Universitatea „Transilvania” din Braşov: Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor - Matematică şi Informatică Aplicată, şi Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor - Informatică Aplicată în Inginerie Electrică.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină veterinară din Cluj-Napoca: Facultatea de Agricultură - Agricultură (Viterbo - Italia), Facultatea de Horticultură -Horticultură (Viterbo - Italia), Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii - Zootehnie (Viterbo - Italia), toate fiind organizate sub formă de învăţământ la distanţă (ID) şi Facultatea de Medicină Veterinară - specilizarea Controlul şi securitatea produselor alimentare.

Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca: Facultatea de Fizică - Fizica mediului şi Inginerie medicală, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică - Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie (în limba germană), Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale (în limba engleză), Facultatea de Istorie şi Filosofie - Filosofie (în limba germană) şi Istorie (în limba germană), Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei ,- Pedagogie (în limba maghiară), Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară), Economia comerţului, turismului şi serviciilor ID (în limba maghiară), Economia firmei (la Sfântu Gheorghe), Economie şi afaceri internaţionale (în limba germană), Economie şi afaceri internaţionale ID (în limba germană), Finanţe şi bănci ID (în limba maghiară) şi Marketing ID (în limba maghiară).

Mai multe