DNA a cerut 7 ani și jumătate de pușcărie pentru Dragnea. Cum a reacționat șeful Senatului
Dosarul angajărilor fictive a ajuns în ultima fază. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut o pedeapsă de șapte ani și jumătate cu executare pentru Liviu Dragnea, precum și anularea suspendării în dosarul Referendumului.
"Solicităm condamnarea acestora la pedeapsa închisorii. Solicităm pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de liberare", a spus procurorul de ședință, transmite Hotnews.În ceea ce îi privește pe Liviu Dragnea, Floarea Alesu și un alt inculpat, DNA a cerut pedepse orientate către mediul prevăzut de lege: 7 ani și 6 luni pentru instigare la abuz în serviciu și 2 ani și 6 luni pentru fals.Referitor la președintele PSD, procurorul a solicitat să se constate că faptele judecate sunt concurente cu cele pentur care a fost condamnat în dosarul Referendumului.În cazul altor trei inculpați, DNA a solicitat pedepse orientate către minimum, 3 ani pentru abuz în serviciu și 6 luni pentru fals intelectual.Pentru toți cei vizați de dosar s-au cerut pedepse complementare.În cazul celor care au apelat la procedura simplificată, procurorii au cerut închisoare cu executare orientate către minimum stabilit de lege, respectiv pentru Adriana Botorogeanu, Anisa Stoica și Nicușor Gheorghe.Liviu Dragnea a participat la ședința de judecată, acesta fiind ultimul termen din judecata de fond.
La ieșire, Liviu Dragnea și-a aprins o țigară din care a tras cu sete cât a răspuns la întrebările jurnaliștilor.
Acuzat de abuz în serviciu
Liviu Dragnea și Bombonica Prodana, fosta sa soție, sunt acuzați de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, dar și de fals în documente oficiale, toate legate de angajarea timp de șapte ani, în cadrul de Asistență Socială și Protecția copilului din Teleorman, a două persoane care în realitate lucrau în acest timp la sediul organizației județene a PSD Teleorman, organizație condusă la acea vreme de Liviu Dragnea, care era și președintele CJ Teleorman.