DNA: Șefii ISU, suspectați de abuz în serviciu

12 ianuarie 2016 9:46   Național
Ultima actualizare:

Modul de finanțare al ISU este în opinia procurorului-șef, Laura Codruța Kovesi, paravan ”prin care se dobândesc beneficii materiale”. Șefa DNA consideră că fundațiile private ale pompierilor sunt ”un sistem organizat și complex de eludare a legii” de obținerea resurselor materiale. Într-o anchetă jurnalistică semnată Cătălin Tolontan și Mirela Neag, publicată marți, 12 ianuarie, doamna Kovesi explică de ce procurorii consideră că acest mod de finanțare nu este unul imparțial.

Specialiștii anti-corupție au ajuns la o concluzie tulburătoare, ce pune într-o postură delicată ISU și sistemul de finanțare care a fost creat pentru susținerea sa. Concluzia acestora este una care poate fi rezumată prin următoarea expresie: ”Sponsorizările afectează siguranța și prevenirea incendiilor”, sunt de părere cei de la DNA, deoarece o parte din sponsorizări au ajuns la ISU ”sub formă de votcă și de alimente pentru petreceri” și totul s-a desfășurat în cadrul unui ”sistem organizat”, anunța Tolo.ro.

Toate aceste citate de mai sus poartă semnătura procurorului-șef Laura Codruța Kovesi. Ele se regăsesc în motivarea pe care Tribunalul Militar din Iași a redactat-o acum cîteva zile, explicînd redeschiderea dosarului sponsorizărilor de la ISU Bacău. Vezi cum a schimbat tragedia de la "Colectiv" modul în care autorităţile privesc modul de finanţare a unui mecanism al statului şi cum au ajuns acestea peste noapte o problemă. Întreaga anchetă poate fi citită aici.

Mai multe