Doamna învăţătoare, proxenetă pentru eleve de 13 ani - FOTO
Ar fi trebuit să-i înveţe carte pe copii. S-a specializat însă într-o” meserie” mult mai bănoasă, cea de proxenetă. Aurelia Grosu racola pentru prostituţie fete de 13 ani chiar de la şcoala unde preda.
Învăţătoarea Aurelia Grosu, în vârstă de 23 de ani, care preda la şcoala din localitatea constănţeană Sinoe, este acuzată că racola eleve pentru practicarea prostituţiei. Trei persoane au fost reţinute ieri de procurorii DIICOT Constanţa pentru pornografie infantilă. Una dintre victime, o fată în vârstă de 13 ani, ar fi fost recrutată de învăţătoarea care preda la şcoala la care ea învăţa.
Aurelia a postat pe Internet fotografii în ipostaze provocatoare
Minora de 13 ani a fost convinsă de Aurelia Grosu să o însoţească la Constanţa unde i s-a promis că va câştiga bani frumoşi. Ajunşi în oraş, învăţătoarea a lăsat-o pe elevă pe mâna proxeneţilor.
„Suntem stupefiaţi. Învăţătoarea Grosu este o fată corectă şi nu ne-a făcut niciodată probleme. În această dimineaţă m-a sunat mama ei, pentru a-mi spune că nu va ajunge la serviciu. Eu am trecut-o absentă nemotivat", a declarat Dorina Cârţog, directorul instituţiei de învăţământ.
Aurelia Grosu era programată să susţină sâmbătă examenul de ocupare a postului pe care activa. Tânăra nu era titulară şi lucra ca suplinitoare calificată la şcoala cu clasele I-VIII din Sinoe. Ea lucrase ca laborantă la aceeaşi şcoală. Acum, ea este cercetată în stare de libertate, dar are interdicţie de a părăsi localitatea, timp de 30 de zile.
Oamenii legii spun că proxeneţii au racolat numeroase tinere, multe minore, din satele judeţului, acestea fiind duse la Constanţa prin promisiuni de oferire a unor locuri de muncă, pe post de cameriste, recepţionere sau baby-sitter. Ele au fost cazate în apartamente închiriate în municipiul Constanţa şi obligate să practice prostituţia.