Doamne, dă-ne de veste când vine urgia!

24 aprilie 2017 21:12   Național
Ultima actualizare:

Patru zile de verificări minuțioase ale echipamentelor de alertare a populației în caz de dezastre naturale sau atacuri aeriene au fost suficiente pentru a ne convinge că suntem total nepregătiți pentru neprezăvut. Iată ce avem de făcut!

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (IGSU) au tras concluzia că sistemul de alertare a populației civile este la pământ. În perioada 18-21 aprilie, sirenele care se află în administrarea ISU, a primăriilor sau a unor firme private au fost pornite în toată țara pentru verificare generală. Deși exercițiul a fost anunțat cu multe zile înainte, iar cei care răspund de acționarea lor știau și intervalul orar în care acestea trebuie acționate, timpul de intervenție a fost sub așteptări. Conform IGSU, timpul mediu de răspuns a fost de 7 minute, însă oamenii din primării au avut nevoie de 9 până la 12 minute pentru a alerta populația cu ajutorul dispozitivelor pe care le dețin.

Sirenele, aproape inutile. Din cele 7.713 dispozitive aflate în țară, 6.680 au fost acționate, însă doar 6.045 au funcționat. Un număr de 635 au fost declarate defecte, iar nu mai puțin de 1.033 nici măcar nu au fost utilizate, fiindcă nu s-a obosit nimeni să le acționeze. O situație alarmantă a fost depistată la București, unde, din cele aproape 390 de sirene, mai puțin de o sută au funcționat. „Dacă ar fi să declanșăm o alarmă reală acum, eu nu știu cum o să găsim toți adminstratorii de bloc care să pornească sirenele și care va fi intervalul de timp în care o pot face. Aceste este motivul pentru care acționarea sirenelor trebuie să fie centralizată. În momentul de față nu putem spune că dispunem de un sistem eficient de alertare a populației”, a declarat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Cum va fi îmbunătățit sistemul. Autoritățile vor efectua lucrări de reparații și, unde e cazul, de înlocuire a sirenelor care nu au funcționat în timpul exercițiului. Conform lui Raed Arafat, acționarea lor va trebui să fie exclusiv centralizată, probabil la nivelul ISU, pentru a se câștiga timp. Totodată, IGSU a lansat invitații tuturor posturilor de televiziune și de radio pentru o colaborare care vizează întreruperea programelor și anunțarea civililor în momentul iminenței producerii unei calamități. În plus, autoritățile vor încuraja cetățenii să descarce aplicația gratuită de mobil a DSU, care oferă alerte în timp real.

Mai multe