Doar o treime dintre medici şi asistenţi ştiu să folosească un calculator

4 iulie 2013 10:47   Național
Ultima actualizare:

România este pe ultimul loc în UE în toate statisticile referitoare la accesul tehnologiei în practica medicală, conform indicativelor e-Health ale CE, iar 70% dintre medici şi asistente nu stăpânesc nici măcar tehnicile de bază de lucru cu calculatorul. Anunţul a fost făcut ieri, cu ocazia lansării portalului www.promovareata.ro, un site care se adresează femeilor din domeniul sanitar.

Această platformă online facilitează crearea de legături între medici, asistenţi, dar şi pacienţi. Cei înscrişi îşi pot crea un CV vizibil pentru colegi, angajatori şi public, pot consulta o bibliotecă dotată cu legislaţia românească şi europeană din domeniul sanitar, pot face schimb de informaţii şi experienţă cu colege şi colegi din întreaga ţară şi din afară, împărtăşindu-şi poveştile de viaţă şi carieră.

Mai multe